Categories: Sport

Fotbalist bun, şofer ghinionist

Ciprian Marinuţ

Călin Târnovean, marcatorul a două goluri foarte spectaculoase pentru Mureşul Deva în meciul de sâmbătă cu Fortuna Covaci, a plătit, ieri, o amendă de 100 de lei, pentru a-şi salva maşina de „vigilenţii” poliţişti comunitari, care i-au blocat roţile, pentru parcare neregulamentară.

Presat de ploaie şi aglomeraţie

Obişnuit să joace în faţa porţilor adverse, Călin Târnoveanu, atacantul de la FCM Târgu Mureş, transferat recent la Mureşul, a parcat, ieri, exact în faţa uşii de intrare a Primăriei municipiului Deva. Din păcate pentru fotbalist, Ford-ul 4×4 a fost parcat pe un loc neregulamentar, iar în scurt timp, poliţiştii comunitari s-au sesizat şi au blocat roţile automobilului, pregătindu-se să-l ridice. Noroc că jucătorul îşi rezolvase problemele şi se afla la o cafenea din apropiere, de unde a sesizat manevra şi a venit repede la maşină, achitând amenda de 100 de lei. „Era aglomeraţie, ploua tare şi nu era alt loc de parcare, aşa că am parcat acolo, pentru a fi mai aproape de locul unde aveam treabă. Am achitat amenda şi mi-am recuperat maşina”, a spus fotbalistul, care speră să-şi recupereze banii marcând şi alte goluri pentru Mureşul, poate chiar la meciul de mâine cu FC Silvania. Oricum, adevărul e că zona respectivă e foarte aglomerată şi locurile de parcare sunt extrem de greu de prins.

La trântă cu o echipă fără victorie

Mureşul va juca în etapa intermediară, de azi, ora 17, în deplasare cu FC Silvania, o echipă fără nici un punct obţinut în retur, în afara celor şase puncte primite la masa verde din meciurile cu FC Drobeta şi Jiul Petroşani. O remiză sau o posibilă victorie ar rezolva în mare măsură pentru deveni ecuaţia salvării de la retrogradare, mai ales că Mureşul n-a primit încă punctele ce le are de încasat la masa verde, din întâlnirile cu echipele retrase din campionat.

Minerul ţinteşte remiza

Antrenorul principal al echipei Minerul Lupeni, Petre Gigiu, spune că îşi doreşte ca echipa sa să evite eşecul în meciul de azi, din deplasare, cu FC Baia Mare. „Ne aşteaptă un meci greu, un joc de şase puncte, şi sper să nu venim cu mâna goală”, a spus tehnicianul. Gigiu crede că dacă echipa sa va aduna 43 de puncte, va scăpa de retrogradare. „Dacă facem 43 de puncte ne putem salva, dar contează şi rezultatele indirecte, nu numai ceea ce facem noi”, a spus Gigiu. Prestaţia foarte bună din partida cu CFR Gaz Craiova i-a adus portarului Hotoboc cea de-a doua titularizare consecutivă, iar ex-jiulistul şi-a recăpătat încrederea în sine.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

După 34 de ani, acolo unde ne e locul!

Corvinul Hunedoara este in Liga1. Visul a devenit realitate. Felicitari primarului Dan Bobouţanu, echipei, pentru…

3 minute ago

Decorațiuni de grădină pentru spații mici: cum să maximizezi inteligent fiecare metru pătrat

Ai un balcon îngust, o terasă mică sau o curte compactă în fața casei? Nu…

13 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A crezut că dă no­ro­cul peste el și a tocat o mică avere într-o sin­gură…

3 ore ago

Bulina albă

Mihai Bursuc, sportiv Pentru că a obținut un onorant loc patru la Campionatele Europene de…

3 ore ago

Bulina neagră

Alexandru B., din Vulcan Pentru că a fost prins de mai multe ori conducând fără…

3 ore ago

Cum a câștigat un hunedorean lupta cu birocrația după ce „poștașul” ar fi semnat în locul lui

O eroare aparent banală de la Di­recția de Finanțe – omiterea unei scări de bloc…

3 ore ago