Categories: Sport

FOTBAL. Se aşteaptă vaccinarea populaţiei pentru Euro 2020

EURO 2020, amânat cu un an din cauza pandemiei, este programat să se desfăşoare între 11 iunie şi 11 iulie 2021 cu par­ticiparea a 24 de selecţionate naţionale iar partidele se vor disputa în 12 oraşe euro­pene conform celor stabilite până acum.
Competiţia este una dintre cele mai im­por­tante surse de venituri pentru forul fotba­listic continental şi va marca şase decenii de la înfiinţarea sa dar încă UEFA nu este de­cisă asupra programului final până în martie, când se speră că eforturile pentru vacci­narea populaţiei împotriva noului corona­virus vor permite desfăşurarea acestuia conform planului iniţial.
Meciurile din cadrul acestui turneu ur­mează să aibă loc la Glasgow, Dublin, Bilbao, Amsterdam, Copenhaga, Munchen, Roma, Sankt Petersburg, Bucureşti, Budapesta şi Baku, în timp ce semifinalele şi finala sunt programate pe stadionul Wembley din Londra.
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, speră ca programele de vaccinare, care de­curg cu viteze diferite în ţările care urmează să găzduiască EURO 2020, vor fi cheia pentru respectarea planului original.
„Vaccinarea a început şi cred că vom putea avea tribune pline în vară. Pentru mo­ment, planul este de a juca în 12 ţări. Există, desigur, soluţii de rezervă, în cazul în care o ţară are probleme”, a adăugat conducătorul fotbalului european.
„Suntem pregătiţi să organizăm com­pe­tiţia în 11, 10 sau 9 oraşe şi chiar într-o singură ţară, dacă va fi necesar. Însă, sunt 99,9 la sută sigur că vom avea Campionatul European în toate cele 12 oraşe, aşa cum este planificat”, a mai spus Ceferin. UEFA a confirmat că are în vedere patru scenarii operaţionale – pentru stadioane pline, cu un grad de ocupare de 50%-100% sau 20%-30% din capacitate, precum şi meciuri cu porţile închise.
Oraşele gazdă au fost invitate să vină cu două sau trei planuri în afara acestor opţiuni şi este posibil să există abordări diferite în fiecare loc. ”O decizie în privinţa scenariului care va fi aplicat individual în fiecare oraş, în timpul turneului, va fi luată pe 5 martie 2021″, a precizat UEFA într-un comunicat.
O ameninţare pentru turneu ar putea veni dacă, la fel ca anul trecut, ligile interne ar trebui să se oprească din cauza pandemiei, provocând astfel o nouă amânare a com­petiţiilor intercluburi naţionale şi europene, aşa cum s-a întâmplat în sezonul trecut, dar până în prezent, ligile europene au putut continua să joace, deşi planurile pentru re­venirea fanilor în tribune au fost afectate de noul val al pandemiei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE AUTOTURISME VERIFICATE ȘI SACȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…

7 ore ago

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

o zi ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

o zi ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

2 zile ago