Categories: Sport

Fotbal pe plajă. Cupa Campionilor Europeni – 2020

Echipa de fotbal pe plajă a clubului ACS West Deva (foto) şi-a încheiat periplul la ediţia din acest an a tradiţionalei competiţii euro­pene dotată cu Cupa Campionilor, desfă­şu­rată în Portugalia, la Nazzare, cu o com­por­tare merituoasă, în condiţiile în care în Româ­nia această disciplină sportivă este prea puţin mediatizată. De altfel, la nivelul federaţiei nu s-a mai organizat o întrecere naţională din 2018, deşi echipa naţională a României are potenţial şi este recunoscută ca una foarte puternică în Europa.


Pentru ACS West Deva, a fost cea de-a treia participare în competiţia echivalentă cu Liga Campionilor din fotbal, iar jucătorii deveni au repetat parcursul din 2017, atunci când, pier­zând cele trei meciuri din prima fază în care au evoluat, au ratat optimile de finală.
La ediţia din acest an, cu 27 de echipe parti­cipante, la care din cauza pandemiei de COVID-19, partidele s-au disputat cu porţile închise, fără spectatori, West Deva a debutat cu o înfrângere, 5-7, după prelungiri (la finalul timpului regulamentar scorul a fost 5-5) în com­pania campioanei din Suedia, FC Stock­holm, iar în jocul cu echipa ţării gazdă, GD Os Nazarenos, devenii au pierdut cu 1-3.
Deşi a condus cu 2-0, în ultima etapă din Grupa E, West Deva a fost învinsă de CD Futbol Playa Marbella, campioana Spaniei, cu 4-3 şi a ratat calificarea în optimile de finală. Pentru formaţia pregătită de Ionuţ „Boaţă” Florea, au înscris în acest ultim joc, Salvatore Sanfilippo (de două ori) şi Miguel Garrido Robles.
Echipa noastră a avut cea mai bună pres­taţie în 2018, când a intrat în „optimi”, a câş­ti­gat apoi în „sferturile” şi semifinalele turne­ului şi a terminat pe poziţia a 10-a (din 34) în clasamentul final.
Lotul cu care echipa ACS West Deva (team manager fostul arbitru internaţional Eduard Kovacs) a evoluat la ediţia din 2020 a Cupei Cam­pionilor Europeni: Portari: Andrei Kele­men, Andrei Paul Neag; Jucători de câmp: Enis Bolat, Bogdan Ciobanu, Daniel Haro Fer­nandez (Spania), Ionuţ Florea, Ionel Posteucă, Iulian Răvoiu, Miguel Garrido Robles (Spania), Salvatore Sanfilippo (Italia), Mihai Voica, Da­niel Zaharia. Antrenor: Ionuţ Florea.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

11 ore ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

o zi ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

o zi ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

o zi ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

o zi ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

o zi ago