Această competiţie era programată să aibă loc în România anul acesta, dar a fost anulată din cauza pandemiei de Covid. Competiţia urma să reunească 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Reprezentativa tricoloră U19, pregătită de Daniel Oprescu, era calificată direct, din postura de gazdă.
Cele patru arene nominalizate acum de FRF în dosarul de candidatură cu care s-a câştigat anul trecut organizarea competiţiei, erau Stadionul „Ilie Oană” – Ploieşti , Stadionul „Giuleşti” – Bucureşti , Stadionul „Arcul de Triumf” – Bucureşti şi Stadionul „Anghel Iordănescu” – Voluntari .
Competiţia UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA care a debutat în 1948 şi a fost preluat de forul continental european din 1955. Din 1980, a fost dedicat categoriei de vârstă U18, iar din 2002, dedicat categoriei U19. În istoria formatului actual, România a găzduit acest turneu în 2011.
Până la ediţia care se va organiza în 2025 la Bucureşti,următoarele ediţii ale competiţiei se vor disputa în Malta – 2023 şi Irlanda de Nord – 2024.
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…