Categories: Sport

Fotbal, Liga a V-a. Final de sezon în fotbalul mic

Nicolae Gavrea

Liga a V-a de fotbal din judeţul Hunedoara a intrat în vacanţa de iarnă odată cu disputarea etapei a XIII-a, ultima a turului de campionat, etapă care a oferit şi surprize.

Partida dintre Zarandul Crişcior şi Victoria Dobra nu s-a disputat, deoarece oaspeţii nu au ajuns la această întâlnire, iar Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara va analiza acest caz şi va lua o decizie privind reprogramarea jocului.
Universitatea Petroşani a reuşit surpriza acestei etape, deoarece echipa studenţească a evoluat acasă şi a învins cu scorul de 3-0 pe Retezatul Ţara Haţegului, într-un meci încins, în care ambele echipe au terminat în inferioritate numerică. Primul eliminat, în min. 50, a fost Andrei Băiconi, de la oaspeţi, iar în min.59 Răducu Mateescu, de la studenţi, a primit cartonaşul roşu.
Liderul clasamentului şi deţinătoarea titlului, formaţia Măgura Pui, a reuşit scorul etapei, 8-2, în deplasare pe terenul echipei Sargeţia Bretea Română. A fost un meci în care jucătorul echipei din Pui, Cristian Mailat, a reuşit să înscrie de patru ori. Măgura Pui totalizează 30 de puncte, cu patru puncte mai mult decât Retezatul Ţara Haţegului.
Pe poziţia a treia şi a patra, cu câte 25 de puncte fiecare, dar despărţite de golaveraj, se află Agrocompany Băcia şi AS Sântămăria Orlea. Cei de la Băcia au reuşit un succes clar, cu 5-0, în deplasarea de la Unirea General Berthelot, iar echipa din Sântămăria Orlea a câştigat acasă, cu 4-2, jocul cu Metalul Crişcior. AS Aurul Certej a stat în această etapă şi a încheiat sezonul pe locul nouă cu un total de 12 puncte.
Prima etapă a returului campionatului Ligii 5 de fotbal Hunedoara, sezonul 2019 – 2020, se va disputa cel mai probabil la începutul lunii martie a anului viitor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Statul vrea să schimbe din nou regulile în construcții. Avizele vor fi date mai rapid și doar online, ca să nu se piardă banii din PNRR

Proiectele finanțate prin PNRR vor avea prioritate Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a…

28 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e bine pentru unii că au mai multe locuințe. Așa își…

21 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să găsească o soluție pentru ca…

21 de ore ago

Bulina neagră

F.T., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

21 de ore ago

Germania retrage ajutoarele sociale: mii de români, obligați să părăsească țara

Autoritățile din mai multe orașe din bazinul Ruhr au revocat ajutoarele sociale pentru 1.181 de…

21 de ore ago