Dacă în prima etapă Inter Petrila, una dintre formaţiile care emite pretenţii la un loc pe podiumul de premiere al acestei ediţii, a reuşit doar un egal, 1-1 , acasă cu Retezatul Haţeg, sâmbătă petrilenii le-au dat lecţii de fotbal celor de la Dacia Orăştie pe care i-au învins cu 3-0 chiar la ei acasă.
O altă formaţie care se menţine în topul judeţean, Aurul Brad, a câştigat ambele partide programate până acum (4-1 la Minerul Uricani şi 5-1 cu Şoimul Băiţa pe teren propriu).
Început în forţă campionatul actual se anunţă interesant şi prin prisma modului în care se derulează. Astăzi se vor disputa partidele din etapa a treia, capete de afiş fiind jocurile de la Orăştie, Ilia şi de la Petrila, iar în funcţie de rezultatele înregistrate, se va putea stabili şi un prim clasament.
Programul etapei a III-a :
Inter Petrila – Victoria Călan
lCSM Deva II – Aurul Brad
lŞoimul Băiţa – Gloria Geoagiu
lMinerul Uricani – CSM Vulcan
lDacia Orăştie – Retezatul Haţeg
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…
Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.