Debutul jocului a fost unul bun, cu multe acţiuni reuşite la ambele porţi. Ianc a avut o bună ocazie de a înscrie în chiar primul minut de joc, şutul lui fiind respins în corner de Iliescu, iar oaspeţii l-au evidenţiat apoi pe portarul devean Manea, care a reţinut balonul venit din lovitura de cap a lui Trabalka.
Echipa arădeană a fost cea care a deschis scorul în min. 16 prin Trip, după o pătrundere în careu pe partea dreaptă şi un şut la colţul lung. Trei minute mai târziu, Vasiu putea aduce egalarea din lovitură liberă de la 18 metri, însă Iliescu a fost la post, iar Trabalka a irosit o şansă mare de gol la o pasă greşită în apărarea gazdelor, şutul său trecând pe lângă poarta deveană în min. 25.
Pe un joc bun şi presiune făcută la poarta oaspeţilor, Traşcă a avut o acţiune individuală, a fost faultat în marginea careului şi Tecsi a transformat cu siguranţă penaltyul acordat.
După acest scor au fost înregistrate mai multe contre între jucătorii celor două formaţii care au culminat în min. 32, cei doi antrenori luând decizia de a opri jocul.
CSM Deva: Manea – Curescu, Tecsi, Vasiu, Branea – Ţoiu, Ianc, Bîrzan – Vitan, Sulea, Traşcă. Rezerve: Dombradi – Bogdanovici, Doboş, Teodorescu, Radak, Iordache, Soare. Antrenor Ştefan Nanu.
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
Acțiune de salvare a salvamontiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…