Nicolae Gavrea
Într-un comunicat oficial, conducerea clubului Corvinul Hunedoara arată că denunţă, unilateral, parteneriatul pe care clubul hunedorean îl are cu Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, parteneriat semnat în 2020.
Nu vor alt caz „Lobonț”
„Conducerea clubului nu sunt este de acord cu practicile şi ingineriile prin care sunt cooptați juniorii de perspectivă și care sunt avantajoase doar pentru una dintre părţi, folosindu-se anumite strategii de convingere a părinţilor, înainte de a se discuta cu reprezentanţii clubului”, se arată în comunicatul clubului. A fost menționat cazul recent al unui junior de 12 ani de la clubul hunedorean, care la presiunile părinţilor a fost transferat la clubul FC Farul Constanţa, în condiţii avantajoase DOAR pentru clubul de primă ligă. De altfel, se precizează în comunicat că transferurile nu se vor mai face decât dacă beneficiile financiare sunt în concordanţă cu investiţiile pe care clubul hunedorean le face în viitorul juniorilor și că CS Corvinul 1921 Hunedoara rămâne deschis oricărei colaborări cu cluburi care îşi manifestă interesul asupra unui jucător crescut la Hunedoara, atâta vreme cât o eventuală înţelegere va fi benefică, din toate punctele de vedere, şi clubului din municipiul de pe Cerna. Concret, se dorește ca în viitor, „CS Corvinul să nu mai treacă printr-un alt „caz Lobonţ”, în care să nu beneficieze în nici un fel din transferul jucătorului, având în vedere resursele investite de-a lungul timpului în juniorul aflat în cauză”. Tocmai de aceea,conducerea clubului hunedorean a luat decizia de a denunţa, unilateral, parteneriatul pe care îl are cu Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, cu convingerea că proiectul propus în sectorul juvenil se va dezvolta şi mai mult în următorii ani şi că Hunedoara va redeveni una dintre pepinierele importante de fotbalişti talentaţi.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…