Categories: Eveniment

Fostul şef al RAR poate depune cerere de liberare condiţionată

Ovidiu Boldor (foto), fost şef al RAR Hunedoara, va putea să depună din nou cerere de liberare condiţionată abia anul viitor. Decizia a fost dată ieri de magistraţii Tribunalului Hunedoara care au admis contestaţia lui Boldor faţă de hotărârea Judecătoriei Deva, prin care i-a fost respinsă cererea.
„Instanţa a admis contestaţia formulată de condamnat împotriva sentinţei penale a Judecătoriei Deva, a desfiinţat parţial hotărârea judecătorească atacată, şi în consecinţă, a stabilit un alt termen pentru reînnoirea cererii de liberare condiţionată la data de 9 februarie 2015. Hotărârea este una definitivă”, a afirmat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Prima cerere de liberare condiţionată a fost depusă de către fostul şef al RAR Hunedoara la Judecătoria Deva în 18 noiembrie a. c.. Ovidiu Boldor se află în prezent la Penitenciarul Bârcea Mare, unde ispăşeşte pedeapsa de doi ani de închisoare, fiind condamnat definitiv într-un dosar în care a fost judecat pentru trafic cu maşini de lux. Sentinţa a fost dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în luna iulie a anului trecut. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: felice_rus@yahoo.com

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

o zi ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

2 zile ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

2 zile ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

3 zile ago