Fostul secretar general al Primăriei Deva, Laura Sârbu (foto), a fost eliberată din închisoare, după ce magistrații i-au aprobat cererea de a întrerupe pedeapsa.
Reamintim că Laura Sârbu a fost condamnată la 3 ani și 8 luni de pușcărie cu executare, la începutul anului trecut, într-un dosar instrumentat de DNA. Ea a mai stat în arest preventiv câteva luni, așa că acum avea dreptul să părăsească închisoarea.
Trafic de influență
Dosarul DNA a arătat că Laura Sârbu, fostul secretar general al Primăriei Deva, soțul ei, Hadrian Sârbu, angajat și el în administrația locală la acea vreme și Mihai Bodrean, cumnatul acesteia, om de afaceri şi funcţionar al Primăriei Deva au fost acuzați de trafic de influență de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
Potrivit procurorilor, Laura Sârbu ar fi primit circa 80.000 de lei de la un om de afaceri pentru a-i facilita obținerea unui contract cu primăria.
Laura Sârbu, fostul secretar general al Primăriei Deva,a fost reținută de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în luna aprilie a anului 2021.
Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada 2020 – 2021, Laura Sârbu, beneficiind de ajutorul soţului ei Hadrian Sârbu, funcţionar în cadrul Primăriei municipiului Deva şi a administratorului de fapt al SC Smart Drumcons SRL, şi de ajutorul lui Adrian Mihai Bodrean, la rândul său funcţionar în cadrul Primăriei municipiului Deva, ar fi primit de la un om de afaceri suma de 40.000 lei, pentru a-şi trafica influenţa pe care a pretins că o are asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei municipiului Deva.
„Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi pentru traficarea influenţei astfel încât societatea omului de afaceri să primească un contract cu primăria municipiului Deva, având ca obiect efectuarea unor reparaţii curente la Adăpostul de Urgenţă pe timp de noapte (aflat în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială Deva)”, se arată în rechizitoriu. (A.N.)
Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră l-a pus pe un amic să-i…
Ciprian Achim, primarul comunei Lelese Pentru că, deși modernizează satele din fonduri europene, luptă pentru…
S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…
Magdalena Șerban Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan atrage atenția asupra a două aspecte esențiale, chiar…
Magdalena Șerban Deși multe par doar promisiuni de campanie, nu toți edilii sunt la fel.…
Magdalena Șerban În timp ce prin orașe, mall-urile au luat locul șezătorilor, iar de Crăciun,…