Categories: ActualitateFlash

Fostul secretar al municipiului Deva, de cinci luni în arest preventiv!

Adriana Năstase

Nici de data asta, fostul secretar general al municipiului Deva nu a fost eliberată din arestul preventiv! Deși magistrații de la Tribunalul HUnedoara au fost mai îngăduitori, înlocuind măsura arestului preventive cu arestul la domiciliu, cei de la Curtea de Apel Alba au întors sentința, menținând arestul preventiv în cazul Laurei Sârbu (foto). Soțul acesteia nu mai este în arest la domiciliu, ci sub control judiciar, la fel ca și cumnatul ei.

Nu sunt impresionați
Fostul secretar al municipiului Deva se află după gratii din aprilie anul acesta, și, deși are doi copii acasă, iar soțul a fost și el în arest preventive, judecătorii nu au admis până acum solicitările ei de judecare în libertate. Dosarul în care fostul secretar al municipiului Deva, Laura Sârbu, soțul său, Hadrian Sârbu și cumnatul acesteia, Adrian Mihai Bodrean sunt acuzați de procurorii DNA de trafic de influență a fost trimis în judecată la Tribunalul Hunedoara. Parte din dosar este și firma Smart Drumcons SRL, administrată de Cornelia Bodrean. Societatea a fost înființată în luna februarie 2020 și are ca obiect de activitate „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”. „Lotul Sârbu” de la Primăria Devei a ajuns în arest preventiv la începutul lunii aprilie, după ce procurorii DNA au descins la sediul instituției pentru a ridica documente, iar soții Sârbu și cumnatul lor, Adrian Mihai Bodrean, au fost duși la audieri la sediul DNA Alba Iulia. Procurorii DNA îi acuză de trafic de influență pe Laura Sârbu, fost secretar al municipiului Deva, soțul ei Hadrian Sârbu, fost angajat în cadrul Biroului Investitori Relații Externe și cumnatul secretarului, Adrian Mihai Bodrean, fost angajat la Serviciul Cadastru.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dacă durează atât înseamnă că nu au probe și vor să o preseze să „dea în primire” pe altcineva. E clar că procurorii și judecătorii sunt mână-n mână și este un dosar subțire. La Curtea din Alba Iulia s-au petrecut destule ciudățenii de-a lungul anilor. Nu cred că este atât de proastă sau coruptă cum încearcă unii să o prezinte, sunt convins că sunt implicați mulți suspuși în povestea asta.

Recent Posts

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…

2 zile ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

3 zile ago

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…

3 zile ago

ÎNCEPÂND DE MÂINE, 13 IUNIE 2026, INTRĂ ÎN VIGOARE NOILE PREVEDERI PRIVIND SANCȚIONAREA FAPTELOR CARE TULBURĂ ORDINEA ȘI LINIȘTEA PUBLICĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…

3 zile ago

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

3 zile ago