Categories: ActualitateFlash

Fostul primar al Devei, Mircia Muntean, este acasă!

Sorina Popa

Fostul edil şef al municipiului Deva, Mircia Muntean (foto), este acasă! El a fost eliberat din puşcărie în ultima zi a anului trecut.

De Crăciun, nu, de Revelion, da
În 23 decembrie 2019, la Judecătoria Deva s-a judecat cererea de eliberare condiţionată făcută de Penitenciarul Bârcea Mare, pentru Mircia Muntean. Judecătorii au fost de acord cu cererea celor de la penitenciar, însă, deşi procurorul nu s-a opus eliberării fostului primar al Devei, decizia nu a fost definitivă. Astfel, Muntean a mai trebuit să stea câteva zile după gratii. În 31 decembrie, însă el a fost lăsat să plece acasă, după ce Parchetul nu a făcut recurs.

A făcut aproape trei ani de puşcărie
Reamintim că Mircia Muntean a fost încarcerat în aprilie 2017, după ce a primit o condamnare de şase ani de închisoare, patru pentru abuz în serviciu, în urma ubui schimb de terenuri ilegal – dosarul Shell – şi alţi doi ani pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Muntean a beneficiat de recursul compensatoriu, executând doi ani şi opt luni de puşcărie. El a lucrat în penitenciar la bibliotecă şi la pază.
Fostul edil şef al municipiului Deva este obligat să respecte o serie de măsuri, printre care să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara la termenele stabilite, să anunţe orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă şi controlul mijloacelor sale de existenţă. De asemenea, Muntean nu va putea părăsi teritoriul României.

Patru mandate pline de primar
Mircia Muntean a fost primar al municipiului Deva timp de patru mandate consecutive, în perioada 1996-2012. În anul 2012, el a fost ales deputat, iar în anul 2016 a câştigat, din nou, Primăria Deva, pe care a condus-o până în 24 aprilie 2017, când în urma condamnării definitive s-a mutat din biroul de primar, în celula din penitenciar.
Menţionăm că în anul 2013, fostul primar al municipiului Deva a primit patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu într-un dosar care a avut ca obiect un schimb de terenuri. Ulterior, Mircia Muntean a mai fost condamnat, în 2016, de ÎCCJ la doi ani de închisoare cu executare, pentru că a condus un autoturism în stare de ebrietate şi a fost implicat într-un accident de circulaţie pe şoseaua de centură a municipiului Deva. Condamnarea i-a fost menţinută de completul ÎCCJ care a judecat apelul, a contopit cele două pedepse şi a revocat beneficiul suspendării primit la primul dosar, ea rămânând definitivă în urma sentinţei din 24 aprilie 2017.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Un nou proiect marca „Dan Bobouțanu”. Cel mai vechi și mai mare parc din Hunedoara își schimbă complet înfățișarea

    Un lucru este clar. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a luat în serios…

16 ore ago

Ilia: tractor şi tocătoare de vegetaţie, din fonduri europene

  Magdalena Șerban Grupurile de Acțiune Locală (GAL) fa­cilitează finanțarea flexibilă a sate­lor, implicarea directă…

18 ore ago

O nouă investiţie din bani europeni. Au inceput lucrările la Centrul de Îngrijiri Paliative din Municipiul Brad

  Magdalena Șerban Un centru de îngrijiri paliative are rolul principal de a îmbunătăți cali­tatea…

18 ore ago

Dobra: puteţi obţine identitate digitală modernă, prin Caravana CEI

Magdalena Șerban Caravana Cărții Electronice de Iden­titate (CEI) reprezintă o oportunitate de a obține noul…

18 ore ago

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

2 zile ago