Categories: ActualitateFlash

Mircia Muntean a primit undă verde să fie eliberat din puşcărie!

Sorina Popa

Fostul primar al Devei, Mircia Muntean (foto), este ca şi liber, după ce, ieri, Judecătoria Deva i-a admis cererea de eliberare condiţionată.
Totuşi, el încă nu a ieşit din Penitenciarul Bârcea, deoarece decizia poate fi atacată cu contestaţie în termen de trei zile.

Trebuie să anunţe orice schimbare de domiciliu
Iată soluţia pe scurt a judecătorilor: ”În temeiul art.587 C.p.p. raportat la art. 100 alin. 1 C.p., admite propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul-condamnat MUNTEAN MIRCIA. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului MUNTEAN MIRCIA şi punerea acestuia în libertate, dacă nu este arestat sau deţinut în altă cauză. În baza art.101 alin.1 lit.a)-e) C.p., dispune ca persoana condamnată să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.101 alin.2 lit.c) C.p., impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României. Potrivit art.101 alin.5 C.p., măsurile de supraveghere se execută pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligaţia impusă potrivit art.101 alin.2 lit.c) C.p. pe toată durata termenului de supraveghere. Conform art.102 alin.1 C.p., supravegherea condamnatului va fi încredinţată Serviciului de Probaţiune Hunedoara. Atrage atenţia petentului-condamnat asupra dispoziţiilor art.104 C.p., privind revocarea liberării condiţionate. În temeiul art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare în cuantum de 100 de lei rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 lei se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Hunedoara. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.12.2019”.

Plăteşte prejudiciul de 330.000 de dolari
În aceste condiţii, Mircia Muntean mai trebuie să aştepte să vadă dacă procurorii vor face contestaţie sau nu. Cert este că el este aproape liber, deşi nu va putea petrece acest Crăciun alături de familie.
Ieri, fostul edil şef al reşedinţei de judeţ a fost adus în faţa magistraţilor Judecătoriei Deva, care au judecat cererea de eliberare condiţionată. El le-a spus judecătorilor că este singurul inculpat din dosarul de abuz în serviciu care şi-a asumat prejudiciul din dosar, de 330.000 de dolari. El se află în puşcărie din aprilie 2017. Penitenciarul Bârcea Mare, unde este încarcerat fostul edil, a propus magistraţilor ca Muntean să fie eliberat condiţionat. Reamintim că Mircia Muntean a ajuns să fie condamnat la şase ani de închisoare, prin cumularea a două dosare penale.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

12 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

12 ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

12 ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

12 ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

12 ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

12 ore ago