Florin Oancea a câştigat alegerile pentru Primăria Deva

Sorina Popa

Victorie zdrobitoare a lui Florin Oancea (foto) şi a liberalilor, în bătălia pentru postul de primar al municipiului Deva. Cu peste 41 la sută din voturi obţinute, Oancea a câştigat alegerile, el urmând să devină noul edil şef al reşedinţei de judeţ.
A treia oară a fost cu noroc
Florin Oancea a candidat a treia oară la Primăria Deva, după ce a mai candidat o dată ca independent şi o dată din partea ALDE. Se pare că drumul bun al lui Oancea este cel cu PNL. Aseară, la sediul PNL Deva, se sărbătorea marea victorie, după ce Primăria Deva a revenit liberalilor.
„Faptele vor vorbi”
„Victoria este a devenilor! Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au votat, celor care s-au prezentat la vot. Aşa cum am spus în campania electorală, voi fi primarul tuturor devenilor. În această seară am încununat o muncă de patru luni şi jumătate. O muncă prin care am vrut să arătăm devenilor că suntem singura opţiune a lor. Am o echipă unită. Veţi vedea că faptele vor vorbi”, a declarat Florin Oancea, noul primar al municipiului Deva.
„Îi felicit pe deveni”
Bucuros de victoria liberalilor la aceste alegeri, deputatul Lucian Heiuş, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, a declarat: „Îl felicit pe Florin Oancea. De asemenea, îl felicit pe Tiberiu Balint pentru că a condus această campanie electorală şi pe toată echipa care a lucrat pentru victoria liberalilor. Îi felicit pe deveni că au ales un primar de care vor fi mândri mulţi ani de acum încolo”.
La rândul său, deputatul liberal Eleonora-Carmen Hărău a declarat următoarele: „Este o victorie de echipă, o echipă liberală care de această dată a funcţionat fără «cârtiţe» în interior. Meritul principal este al candidatului, domnul primar Florin Oancea, care a muncit foarte mult şi foarte bine orientat, cu o echipă de campanie devotată. Este începutul revenirii judeţului Hunedoara în mâini politice profesioniste şi de bună credinţă”.
„Împreună suntem o forţă”
Mulţumit de victoria aliatului său, Răzvan Mareş, liderul PSRO Hunedoara, viceprimar al Devei, a spus: „Vreau să mulţumesc devenilor că au votat o echipă puternică pentru Primăria Deva. Vreau să le mulţumesc devenilor că astăzi, prin votul lor, s-au solidarizat cu protestatarii din Bucureşti. Începem o nouă muncă la Primăria Deva, cu o echipă în forţă. Vreau să le mulţumesc colegilor din PSRO, din PNL, sunt convins că împreună suntem o forţă care putem să urnim motoarele în Deva”.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Si uite asa psd a mai primit un bobarnac binemeritat, avand in vedere ultimele ispravi pe legile justitiei in care se urmareste legalizarea hotiei si a coruptiei.

  • a castigat cu 15 % din totalul celor cu drept de vot !!!!!
    halal legitimitate !!!!!

  • Să o vedeți acum pe Hărău cum se lipește la contractele cu primăria Deva, la fel ca la Hunedoara în vremea lui Arion. Poate își face și un hotel pe dealul cetății...vorba aia:are experiență. Nu mai înțeleg nimic...oamenii chiar nu au gândit când au votat? De 20 de ani liberalii conduc Deva și, din mare păcate, avem cel mai urât oraș din Transilvania!

  • Sigur, e rău că nu a câștigat M. Ci el ar fi curs lapte și miere. Cine e de vină că a fost o participare redisă ?

  • Si PERASIFON cu infractorii lui ce cauta in sediul PNL? Il pupa in c.r pe Oancea ca sa-i dea ceva sponsorizari pe care le baga in buzunar. La sportivi le da firimituri. La puscarie cu PERASIFON.

  • PNL+PSD+PC+USR+toate celelate partide = P.C.R.
    La vremuri noi tot noi! Pacat ca devenii nu au mers sa voteze.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

19 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

19 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

19 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

19 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

19 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

19 ore ago