Categories: FlashStiri

Finanţare nerambursabilã pentru împãdurirea terenurilor degradate

În perioada 18 iulie – 19 august 2011, Administraţia Fondului pentru Mediu organizează sesiune de depunere a dosarelor de finanţare nerambursabilă, în cadrul „Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului pentru împădurirea terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor”. Solicitanţi eligibili pentru primirea acestor fonduri pot fi unităţile administrativ-teritoriale, unităţi de cult sau instituţii de învăţământ care au în proprietate sau în administrare terenuri agricole degradate, unele asociaţii de proprietari de terenuri, dar şi composesorate care deţin în proprietate terenuri agricole degradate. La nivel naţional, suma alocată acestei sesiuni de finanţare este de 89.000.000 lei. Finanţarea se acordă în proporţie de 100 la sută din valoarea totală eligibilă a proiectului. Suma maximă care se poate aproba pentru un proiect este de 3.500.000 lei. Informaţii suplimentare referitoare la program pot fi găsite pe www.afm.ro. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

13 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

13 ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

13 ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

15 ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

15 ore ago