Finanţare europeană pentru Cetatea Devei

Nicolle Ebner

Finanţarea nerambursabilă solicitată prin proiectul de reabilitare a zonei urbane “Dealul Cetăţii Deva” a fost aprobată. Valoarea totală a proiectului realizat de Consiliul Local Deva, în colaborare cu Consiliul Judeţean Hunedoara, este de aproape nouă milioane de euro, din care aproximativ şase milioane de euro reprezintă valoarea finanţării nerambursabile.

Concurenţă acerbă

Proiectul „Reabilitarea zonei urbane «Dealul Cetăţii Deva» – monument al naturii şi istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva” a primit finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013, fiind al doilea contract de finanţare semnat în cadrul domeniului major de intervenţie 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor. Proiectul se va implementa pe parcursul a 30 de luni, conform cererii de finanţare depuse la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest (ADRV), unde, săptămâna trecută, s-a semnat şi contractul de finanţare. Dat fiind faptul că Dealul Cetăţii Deva este considerat un monument al naturii şi monument istoric cu valoare turistică ridicată, proiectul are scopul de restaurare şi punere în valoare a zonei, conservarea zidurilor, amenajarea de alei de acces, iluminarea obiectivului şi a căilor de acces. Conform datelor oficiale, până acum, în Regiunea Vest au fost contractate proiecte cu o valoare totală de aproximativ 171 milioane euro, dintre care în jur de 131 milioane de euro reprezintă valoarea finanţării nerambursabile.

Concurenţa este acerbă, dacă punem la socoteală faptul că alte proiecte, în valoare de 775 milioane euro sunt în diferite faze de evaluare şi selecţie sau precontractare, în condiţiile în care alocarea financiară pentru Regiunea Vest, gestionată de ADR Vest, este de doar 416,52 milioane euro.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

12 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

12 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

12 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago