Finanţare europeană de 3,2 milioane de euro pentru biserica “Sfântul Nicolae” din Ribiţa

În această săptămână, primarul din Ribiţa, Ioan Faur, a semnat contractul de finanţare al proiectului de reabilitare a Bisericii „Sfântul Nicolae“ din comună.

Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltarea Regională a Regiunii de Vest din Timişoara, Sorin Maxim, şi primarul Ioan Faur au semnat contractul de finanţare nerambursabilă pentru proiectul intitulat: ”Consolidare, Restaurare, Conservare Biserică, Amenajare Incintă şi Împrejmuire, Realizare Lumânărar în Exteriorul Bisericii, Înlocuire Învelitoare, Iluminat Arhitectural şi Ambiental, Sistematizare Verticală a Terenului, Reamenajare Incintă şi Reabilitare Poartă de Acces Secundar la Ansamblul Biserica „Sfântul Nicolae“ din Ribiţa.

Monument istoric inclus în Patrimoniul Naţional
Contractul se ridică la 3,2 milioane de euro. Proiectul este realizat în parteneriat, comuna Ribiţa şi Parohia Ortodoxă Română Ribiţa. Valoarea eligibilă a finanţării din Fondurile Europene este de 85 la sută, valoarea nerambursabilă din Bugetul Naţional 13 la sută, valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului, 2 la sută. La ceremonia de semnare a contractului a participat şi preotul Alin Constantin Perţa, care, cu emoţie în glas, a spus că este o zi istorică pentru Parohia Ribiţa, pentru că locaşul de cult cu hramul “Sfântul Nicolae” are nevoie de restaurare şi conservare pentru a-şi recăpăta frumuseţea de odinioară.
“Sunt extrem de fericit! Prin multă muncă, luni şi ani de zile, Dumnezeu a trimis Lumina Sfântă în comuna Ribiţa. Cu ajutorul colegilor din Primăria Ribiţa, al firmei de consultanţă, al firmei de proiectare, am reuşit să obţinem această finanţare pentru Biserica – Monument Istoric aflată în Patrimoniul Naţional. Ştiu cât de importantă este această biserică pentru cetăţenii din satul şi comuna Ribiţa, care şi-au dorit demult restaurarea şi punerea în valoare a picturilor de excepţie. Le mulţumesc că au avut răbdare şi încredere în promisiunile mele de primar şi dorinţa şi visul lor se vor îndeplini”, a declarat primarul comunei Ribiţa, Ioan Faur.

Picturi document cu valoare de excepţie
Biserica “Sfântul Nicolae” din Ribiţa datează din anul 1417. A fost construită din piatră brută de râu în stilul sală cu tavan, de cnejii de Ribiţa, Vratislav, Matia şi Miclăuş, fiii lui Vladislav. Picturile de la Ribiţa au o valoare artistică de excepţie, fiind totodată documente valoroase din acea perioadă istorică în care au fost pictate. Specialiştii se întrec în superlative la adresa picturii de la Ribiţa, evidenţiind în mod special din întreg ansamblul iconografic imaginea Pantocratorului şi a Arhanghelului Mihail.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

16 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

16 ore ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

16 ore ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

16 ore ago

Stagiu Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont

În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Re­con­firmare al Unităților…

16 ore ago

Răchitova, în luna martie 2026: reabilitări, modernizări și lemn de foc

Magdalena Șerban Primăvara dă tonul lucrărilor la nivel de UAT-uri. Unele sunt la linia de…

16 ore ago