Cristina Ghenea
Mihaela Stoica (foto), fiica în vârstă de 19 ani a viceprimarului din Vulcan, a fost dusă ieri la audieri, după ce, luni după-amiază, a fost reţinută de oamenii legii. Tânăra a recunoscut în faţa procurorilor că a întreţinut relaţii sexuale cu poliţistul Adrian Sucilă, precizând că a discutat cu acesta despre anumite fantezii sexuale, care îl implicau şi pe fratele ei minor.
I-a fost interzisă părăsirea localităţii de domiciliu
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, procuror Adina Velescu, tânăra are calitatea de învinuit în acest dosar, fiind cercetată de complicitate la act sexual cu un minor şi de complicitate la corupţie sexuală. În urma audierilor, faţă de Mihaela Stoica s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. „A acceptat să dea declaraţii. A recunoscut că a discutat cu inculpatul arestat (n.r. poliţistul Adrian Sucilă) şi cu fratele ei minor, însă a precizat că aceste discuţii erau un fel de fantezii sexuale“, a precizat Adina Velescu.
Urmează verificarea probelor
Procurorul a mai precizat că urmează să ceară instanţei acordul pentru percheziţionarea unităţilor PC confiscate în urma descinderilor de săptămâna trecută – unităţi în care oamenii legii bănuiesc că au fost stocate imagini şi clipuri video cu scene sexuale în care ar fi fost implicat şi fratele Mihaelei Stoica, în vârstă de 16 ani. Adina Velescu a
declarat că deocamdată, nici procurorii, dar nici avocatul familiei Stoica şi al poliţistului Adrian Sucilă, nu au cerut efectuarea unui raport medico-legal, care să dovedească ori să infirme faptul că minorul a întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul arestat.
Adrian Sucilă a fost trimis în spatele gratiilor pentru 29 de zile, de Judecătoria Petroşani, dar a atacat prin recurs hotărârea instanţei, iar mâine va fi prezentat magistraţilor de la Tribunalul Hunedoara, pentru soluţionarea recursului.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…
nVorbesc gurile rele că o duduie, mare amatoare de afaceri cu statul, că altele nu…
Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…
I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…
La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…
Timp de mai bine de șase ore, pompierii Secției Brad au înfruntat astăzi, provocările unei…