Categories: ComunitateFlash

Fermierii din Ţara Haţegului au apă pentru irigaţii

           Pentru prima dată, amenajarea de irigaţii Ostrov-Clopotiva a fost reabilitată! Lucrările de întreţinere şi reparaţii au fost finalizate recent, această lucrare de îmbunătăţiri funciare fiind una dintre cele mai importante în judeţul Hunedoara.
„În cadrul acestui proiect, realizat de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare- filiala Hunedoara, au fost executate lucrări de reparaţii la podeţe, noduri de distribuţie, stabilizatoare de nivel, peree şi la priza de apă. De asemenea, a fost înlăturată vegetaţia şi au fost decolmatate canalele. Apa este asigurată de ANIF, la un nivel optim şi va fi folosită pentru irigaţii de către toţi fermierii din zonă, a precizat Ancuţa Suciu (medalion), directorul ANIF- Filiala Hunedoara.
Cu acest prilej, pe teritoriul amenajărilor Ostrov-Clopotiva s-a înfiinţat Organizaţia Utilizatorilor de apă pentru irigaţii „Ţara Haţegului” cu care s-a semnat protocolul de predare a infrastructurii secundare de irigaţii, astfel încât această organizaţie să poată accesa fonduri europene pe măsura 4.3. De altfel, Organizaţia Utilizatorilor de apă pentru irigaţii „Ţara Haţegului” a şi preluat în administrare infrastructura secundară de irigaţii.
De asemenea, şi pe teritoriul amenajării de irigaţii cu pompare Geoagiu, în suprafaţă de 415 ha, s-a înfiinţat Organizaţia Utilizatorilor de apă pentru Irigaţii „GERMISARA”, cu care s-a semnat protocolul de predare a infrastructurii secundare de irigaţii.
„Pentru anul 2019, în vederea extinderii părţilor de amenajări pentru care să se aloce fonduri pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii, unitatea noastră a depus documentaţii pentru amenajarea de desecare Bretea- Vâlcele- Băţălar , în suprafaţă de 1.438 ha, desecarea Brad-Vaţa, de aproximativ 400 ha, din cele 1.185 ha avute în evidenţă, lucrări prevăzute să se efectueze până la finele acestui an. În ce priveşte programul de investiţii pentru anul 2020, vom continua cu reabilitarea amenajării de desecare Brad- Vaţa şi cu noi investiţii în amenajarea Ostrov -Clopotiva ce constau în construcţia de podeţe noi şi impermeabilizarea cu beton a canalelor principale”, a arătat directorul ANIF- Filiala Hunedoara. (M. Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

17 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

17 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

17 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

17 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

17 ore ago