Întrebare:
La propunerea primarului, Consiliul local al municipiului Deva a alocat două milioane de lei din bugetul local, pentru a cumpăra câteva mii de buchete de micoze, care vor fi oferite de grupuri de tineri, de 8 Martie, tuturor femeilor întâlnite pe stradă. Ce părere aveţi despre această iniţiativă şi despre suma alocată?
O mică atenţie pentru sexul frumos este întotdeauna binevenită. Suma e cam mărişoară, dar e bine că se gândesc la femei.
Iniţiativa este bună, să le dea la femei câte un buchet de micoze, dar suma este prea mare. Dacă mă gândesc mai bine, pot să vă spun că şi mie mi-ar plăcea să primesc flori pe stradă, ar fi o surpriză plăcută.
Am o părere foarte bună, pentru că este un gest foarte frumos. Este bine că se face aşa ceva, dincolo de interesele personale ale unora. Cred că micozele sunt potrivite, că doar nu o să cumpere coroane sau jerbe să le dea la cei care nu mai sunt printre noi. Să ştiţi că şi în alte ţări se face la fel.
Părerea mea este că orice femeie are dreptul să primească o atenţie, măcar o singură dată în an. Se cheltuie bani şi pentru alte lucruri care nu se merită, cum ar fi excursiile sau alte ocazii organizate din bani publici.
Într-un fel e bine, dar suma e prea mare totuşi. Ar putea să le cumpere mai bine câte o ciocolată.
Ziceţi că primarul vrea să le dea la oameni micoze? Ar fi dezastru pe stradă! Micozele nu sunt flori, sunt o formă de boală a pielii.
Explicaţie:
Micoză – nume generic dat bolilor infecţioase provocate de ciuperci microscopice; microsporie. Boală infecţioasă şi contagioasă a plantelor, provocată de ciuperci parazite. (Conform DEX)
Pentru gestionarea eficientă a situației de urgență, la nivelul ISU Hunedoara a fost activată Grupa…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan este pe cale să se alăture localităților din România care impun,…
Scandal într-o regiune de la noi, unde un conducător de partid și-a trădat binefăcătorul. Gurile…
Câinii lup folosiţi de poliţişti pentru detectarea drogurilor şi tehnica folosită de luptătorii Serviciului de…
Cazimir Radvanski, președintele Asociației de schiturism „Pro Parâng” Petroșani Pentru organizarea celei de-a XI-a ediții…
Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv și este învinuit de patru…
View Comments
Când te gândești că îngrămădiții aștia au drept de vot te apucă groaza! Proștii sunt mai periculoși decât ticăloșii.