Categories: Comunitate

8 Martie – sărbătoarea femeilor în primăvară

Trebuie să existe un motiv dincolo de înţelegerea noastră obişnuită pentru care realitatea a ales ca primăvara şi femeia să se întâlnească în sărbătoare acum, la început de martie. Poate că femeia şi primăvara seamănă într-un aspect esenţial – reprezintă viaţa însăşi, fiind puse în mişcare de aceeaşi energie a creaţiei care face iarba să răsară neabătut de sub zăpadă, iar mugurii să zvâcnească în flori la atingerea primei raze de soare.

Ne apropiem de sfârşitul mandatului şi, în aceşti patru ani, m-am gândit la femei, la dificultăţile cu care se confruntă ele zi de zi, dincolo de aerul festiv al zilei de 8 Martie.  Şi sunt în măsură să vă prezint câteva din rezultatele concrete ale preocupărilor mele permanente de a îmbunătăţi viaţa femeilor în România.
Pentru femeile din poliţie, de a căror activitate depinde în primul rând siguranţa cetăţenilor pe stradă, am votat creşterea salariilor şi am sprijinit decizia guvernamentală prin care personalul poliţiei locale a putut beneficia de dreptul la normă de hrană acordat de autorităţile locale, un gest de recunoaştere a valorii sociale a muncii poliţiştilor.
Pentru femeile din armată, care au ales să apere acest pământ românesc şi să reprezinte armata română în misiuni ONU de menţinere a păcii sau în exerciţii militare NATO, am votat salarii mai mari, retribuţii care nu mai fuseseră modificate de opt ani.
Pentru femeile cadre medicale, am votat creşterea fondurilor de stat alocate Sănătăţii cu 13,5% în 2016 şi majorarea salariilor cu 25%.
Pentru femeile din învăţământ care le insuflă zi de zi copiilor dorinţa de a şti şi îi pregătesc pentru o viaţă mai bună, am sprijinit majorarea an de an, începând din 2012, a bugetului de stat alocat educaţiei şi am votat de asemenea creşterea salariilor cadrelor didactice cu 25%.
Pentru femeile pensionare, am votat majorarea pensiei minime sociale de la 350 de lei la 400 de lei pe lună, creşterea punctului de pensie cu 13,2% şi majorarea pensiilor cu 5% în 2015.
Tot în sprijinul femeilor am votat pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse.
Am iniţiat şi votat Legea amnistiei fiscale prin care au fost amnistiaţi fiscal aproximativ 30.000 de pensionari, 25.000 de bugetari şi 20.000 de mame care au înregistrat debite în urma calculării greşite  a unor drepturi ale acestora.
Tot pentru femeile-mame, sprijin un proiect legislativ în curs de analiză la comisiile de specialitate, o lege prin care autorităţile locale, prin intermediul serviciilor de asistenţă socială, să poată acorda o indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului de până la doi ani, în limita prevederilor bugetelor locale.
O altă măsură pe care am susţinut-o şi am votat-o a fost majorarea cu 30%  alocaţiei de sprijin familial.
Nu în ultimul rând, am în derulare un proiect de lege pe care îl susţin cu tot dragul, un proiect prin care mamele-eroine care au peste trei-cinci copii să primească un ajutor financiar suplimentar.
Este primăvară, este 8 Martie, este sărbătoarea ieşirii din iarnă către exuberanta vară. Să ne amintim că a sărbători femeile înseamnă înainte de toate să le respectăm, să le acordăm locul pe care îl merită în societate, să le lăsăm să îşi împlinească menirea.
Le urez femeilor să se bucure de fiecare rază de soare primăvăratec şi de fiecare ghiocel primit de la cei care le iubesc şi le înconjoară cu delicateţe şi tandreţe, făcând ca din inima lor să se reverse în lume toată blândeţea, sensibilitatea, generozitatea şi compasiunea pe care doar o inimă de femeie le poate oferi.
Din tot sufletul şi cu toată dragostea, le urez un 8 Martie fericit, tuturor femeilor din Hunedoara şi din România!

Deputat Natalia Elena Intotero, preşedintele  OFSD Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Mi-am zis să nu scriu nimic acum de 8 Martie ca să nu fiu insensibil. Nu pentru că mi-e frică de vreo reacţie ci pentru că nu vreau eu să fiu insensibil. Dar Natalia Intotero este chiar nesimţită. Tot ce scrie acolo nu sunt realizări personale. Sunt legi adoptate de Camera Deputaţilor cu o largă majoritate, uneori cu unanumitate. Oare, de exemplu Sorin Marica, a votat altfel? Sunt sigur că nu. Toate acele salarii mărite au depins de votul Nataliţei? Fără votul ei salariile rămâneau deci nemărite. Meritele pe care şi le arogă cu o crasă nerişinare. Ştiu, vor veni unii şi vor spune că o atac deoarece sunt liberal iar ea e pesedistă. Vă asigur că dacă ar fi scris toate astea Carmen Hărău la fel aş fi reacţioanat. Adevărul este unul singur pentru toţi la fel ca neruşinarea Nataliei Intotero.

  • Ce surpriză. Pesedişti din toate ţările o fi adevărat că Laurenţiu Nistor e incorect iar Natalia Intotero e corectă?

  • Oare aţi pus poza asta ca să o mai recunoscă soţul ei italian. Nu ştiu dacă va mai candida deoarece conform preceptelor formulate de Găbiţa Firea este o trădătoare fiind măritată cu un semiinterlop italian. Apoi, nu poate face copii. Deci, comisia de integritate a PSD o va înlătura fără regrete. Mai bine o desemnaţi să candideze primar la Bâiţa iar dacă pierde ar ridica nivelul şcolii de acolo ca directoare.

  • Natalito, se apropie echinoctiul de primavara. Hai pregateste ceva, arata-ne cum ai fost tu singura care ai votat pentru respectarea acestui eveniment. Ceilalti parlamentari au fost incorecti desi ai incercat sa ii convingi sa te sustina.

  • Azi este echinocțiul de promăvară. Ne așteptăm ca cea mai frumoasă deputată să ne spună cum a fost ea singura care a votat pentru echinocțiu. Hai Natalia, te așteptăm. Nu ne dezamăgi.

  • Hei, Şofronico, ce părere ai că Eleonora Carmen Hărău îţi ia faţa cu promovarea femeiii? După cum văd nu prea ai noroc în politică, poate ai în dragoste. Te mai iubeşte... ?

  • De ce nu zici nimic Șofronico ? Tu care ești așa războinică și te lupți cu toți și cu toate te lași călcată în picioare de Carmen ?

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

17 ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

17 ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

17 ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

17 ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

17 ore ago