Categories: EvenimentFlash

Fată de 13 ani, violată la o petrecere

Loredana Goangă

O minoră a fost marcată pe viaţă după ce la sfârşitul săptămânii trecute, mai exact în noaptea de 11/12 ianuarie a.c., a mers la o petrecere, împreună cu alţi tineri, în locuinţa unei persoane din Petrila. Lucrurile au degenerat în momentul în care tânăra, ameţită bine de aburii alcoolului, a adormit într-o cameră a apartamentului. Profitând de starea sa, Nicuşor P., de 18 ani, şi Andrei P., de 19 ani, ambii din Petrila, au întreţinut raporturi sexuale cu fata. La fel ca şi în cazul minorei, cei doi erau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Audiaţi de procurori
Poliţia oraşului Petrila a fost sesizată chiar de mama victimei, drept pentru care oamenii legii au început imediat cercetările şi i-au reţinut pe băieţi. După ce au fost audiaţi de către procurori, tinerii au fost prezentaţi Tribunalului Hunedoara cu propunerea arestării preventive. Ieri seară, magistraţii Tribunalului Hunedoara au admis propunerea procurorilor şi au emis mandate de arestare preventivă pe numele celor doi tineri.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, în această seară, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism aflat pe DN 7, între Deva și Simeria

La sosirea echipajului de stingere, autovehiculul se afla parțial pe partea carosabilă, dar nu exista…

3 ore ago

Top 4 lucruri de știut despre plata taxelor la pariuri

Industria pariurilor sportive reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru bugetul de…

6 ore ago

Bulina albă

Jenica Stanci - jurist de profesie Pentru că a fost aleasă pentru postul de viceprimar…

6 ore ago

Bulina neagră

Lucian V., din Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune.

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cer oamenilor să strân­gă cureaua, să a­chite dări astronomice iar ei încasează cu ze­ce mâini.…

6 ore ago

Secțiunea Margina-Holdea, din Autostrada Lugoj-Deva, gata în acest an

Secţiunea Margina - Holdea de pe auto­strada Lugoj - Deva (A1) a atins un stadiu…

6 ore ago