Fără viceprimari în comunele cu sub 1.500 de locuitori

Ministrul propus la Dezvoltare, Cseke Attila, a declarat că vor pro­pune desfiinţarea funcţiei de vice­pri­mar la unităţile administrativ-terito­ri­a­le sub 1.500 de locuitori, iar la sporul pentru fonduri europene, este nevoie de un sistem mai flexibil, bazat pe performanţa funcţionarului.
Ministrul propus la portofoliul Dez­voltării, Cseke Attila, a declarat după audierea din comisii că sunt anumite indemnizaţii şi sporuri care necesită să fie reanalizate.

Performanța
„Sunt două astfel de sporuri pe care sunt prevăzute în programul de gu­ver­nare la partea de administraţie. Şi anu­me, sporul pentru fonduri europene, unde există un sistem care, din punctul nostru de vedere astăzi, este un sistem rigid. Ne trebuie un sistem mai flexibil, un sistem care este bazat pe per­for­manţa funcţionarului sau a per­so­nalului contractual. Cel care produce, cel care aduce absorţie de fonduri euro­pene să beneficieze într-o măsură maximă de aceste sporuri şi să putem să facem diferenţă în ceea ce priveşte eficienţa funcţionarilor în administraţia publică, centrală şi locală. Şi vom pro­pune un alt sistem bazat pe alte criterii, inclusiv pe un raport de progres care să fie aprobat de către ordonatorul prin­cipal de credite, fie că e vorba de un minister sau de o primărie”, a spus mi­nistrul propus la Dezvoltare, potrivit news.ro. Cseke Attila a precizat că, de asemenea, pe sporul pentru condiţii vătămătoare, unde avem un spor de maxim 15%, dar nu mai mult de 1.500 lei, vor propune o reaşezare a acestui spor.

Reașezat
„Pornind de la o chestiune foarte simplă, în primul rând, dacă avem o pro­blemă de sănătate publică, atunci poate logic ar fi să scăpăm de această problemă de sănătate publică. Nu cred că cu un spor de 15% putem să cum­pă­răm sănătatea cetăţenilor care poate sunt afectaţi de aceste condiţii vătă­mă­toare. Deci trebuie reaşezat, rea­na­lizat acest sistem şi trebuie acordat doar acolo unde eventual ar fi nevoie. În toate celelalte situaţii, acest spor tre­buie eliminat”, a explicat Cseke Attila.
Ministrul propus a mai declarat că legat de administraţia publică locală, aici sunt mai multe paliere care vor fi abordate.

Personalul din primării
„Pe de-o parte vom elimina limitarea care există astăzi în Ordonanţa 16 pe 2010 cu privire la numărul de personal ce poate fi angajat la categoriile de UAT-uri, astfel încât atunci când este vorba de o scădere a populaţiei într-o unitate administrativ-teritorială, să nu se menţină acelaşi număr de angajaţi. Şi acest lucru să fie proporţional, evi­dent şi invers valabil atunci când avem o creştere a populaţiei. Atunci, sigur, ne­voile sunt mai mari. Vom face şi a­cest impact. Este vorba despre 18.390 de posturi din simularea noastră, care pot să dispară prin această formulă, dar încă o dată, cel mai important este cri­teriul profesional. Adică nu venim peste tot, pentru că sunt UAT-uri la care numărul acesta de personal este un număr suficient şi profesionist şi sunt şi autorităţi locale unde, ca să spun aşa, s-a sărit calul şi acolo trebuie intervenit. Şi se intervine pe acest criteriu”, a men­ţionat el.
„De asemenea, la autorităţii mai mici, o să propunem desfiinţarea funcţiei de viceprimar la UAT-urile sub 1.500 de locuitori”, a mai spus ministrul propus.

Comunele din județ unde va dispărea funcția de vice
1. Bătrâna – 88 locuitori
2. Lelese – 339 locuitori
3. Cerbăl – 403 locuitori
4. Toplița – 624 locuitori
5. Lunca Cernii de Jos – 758 locuitori
6. Burjuc – 734 locuitori
7. General Berthelot – 790 locuitori
8. Tomești – 912 locuitori
9. Blăjeni – 883 locuitori
10. Balșa – 753 locuitori
11. Vorța – 748 locuitori
12. Mărtinești – 939 locuitori
13. Densuș – 1.301 locuitori
14. Sarmizegetusa – 1.018 locuitori

Această modificare va implica pre­luarea atribuțiilor viceprimarului de către primar și, în unele cazuri, de către secretarul general al comunei. Potrivit Guvernului, măsura nu va afecta buna funcționare a administrațiilor locale, ci va contribui la o gestiune mai suplă și mai responsabilă a resurselor publice. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

o zi ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

o zi ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

o zi ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

o zi ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

o zi ago