O contestație depusă de un deținut aflat în Penitenciarul Deva, pentru anularea unei sancțiuni primită de acesta, a pus instanța de judecată în imposibilitatea de a audia contestatorul.
Un set de întrebări
Pentru că deținutul, în vârstă de 24 de ani, are deficiențe de auz și vorbit, instanța n-a putut comunica cu acesta prin videoconferință. Astfel, instanța a dispus prezentarea sa la proces, dar nu a putut fi identificat un interpret mimico-gestual pe teritoriul județului Hunedoara. Prin urmare, singura soluție de a afla ce are de zis deținutul în apărarea sa, a fost transmiterea unui set de întrebări la care să răspundă în scris, iar judecătorul a dat citire răspunsurilor.
Deținutul este încarcerat în Penitenciarul Deva, unde execută o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie calificată. A fost sancționat disciplinar cu suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală pe o perioadă de 1 lună, pentru că a mers într-un loc nepermis din penitenciar pentru a cere țigări unui alt deținut. Magistrații au stabilit că sancțiunea este corect individualizată și proporțională cu gravitatea abaterii săvârșite, fiind cea mai ușoară, iar judecătorul de supraveghere a privării de libertate a realizat o evaluare judicioasă a probelor existente la dosarul cauzei. (M. Gânju).
*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…