Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva organizează astăzi, vernisajul unei expoziţii de artă decorativă intitulată „Cu gândurile mele…”, ce prezintă o colecţie de goblenuri aparţinând Dorinei Mardan Ianca. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, în spaţiile special destinate artelor vizuale din cadrul Palatului Magna Curia. Creatoarea aduce în atenţia vizitatorilor reproduceri fidele ale unor picturi aparţinând marilor maeştri ai artei universale, precum Dürer, Da Vinci, Rembrandt, Murillo,Boucher, Van Ostade, Waterhouse, Vermet, Millet, Monet, Van Gogh sau Aman. (M. Şerban)
🚍A fost reluat şi serviciul de transport public asigurat de Prim Transprest. ☎️ Numărul dispeceratului…
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, la Centrul Eparhial din Deva va…
Astazi este prima zi in care vremea ne-a dat putin ragaz. Am putut sa ne…