Categories: Actualitate

Expoziție cu monede și podoabe dacice, la Muzeul Național de Istorie al României

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va expune, în perioada 14 august – 14 noiembrie a.c. , în cadrul unei micro-expoziții, cele 49 monede din argint (drahme) dacice de tip Koson, recuperate din Statele Unite ale Americii în luna iunie 2013, împreună cu lotul de cinci monede dacice din aur şi a 14 podoabe dacice din argint, părţi ale unor tezaure mai mari, recuperate din Germania în luna iulie a.c.

MNIR menționează că cele 49 monede din argint (drahme) dacice de tip Koson fac parte din singura emisiune dacică de argint, purtând pe revers o legendă scrisă cu litere greceşti, menționând numele suveranului care a ordonat baterea lor – KOSON. Acestea au fost bătute în atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia în jurul anilor 44-29 a. C. Dintre cele 49 de piese recuperate, 30 aparțin tipului monetar „clasic”, care reia reprezentările și legendele de pe staterii de aur ai suveranului Koson, unul dintre urmașii lui Burebista. Celelalte 19 drahme de argint aparțin tipului monetar cu legenda KOSON DROYEIS, scrisă cu caractere grecești, imitând reprezentările de pe tetradrahmele de tip Macedonia.

Cele cinci monede dacice din aur recuperate din Germania în luna iulie 2013 sunt stateri emişi de regele Koson (cca 44 – 29 a. C.). Dintre acestea, două aparţin variantei cu monogramă pe revers, iar celelalte trei fac parte din varianta fără monogramă. Fragmentul de tezaur de 14 podoabe dacice din argint, databile în secolul I, înainte de Hristos – sec. I după Hristos, conţine o brăţară simplă, decorată cu capete stilizate de şerpi, brățări cu capetele răsucite, pandantive, cercei şi verigi cu capetele răsucite.
Toate aceste monede şi podoabe dacice, foarte rare, au fost descoperite și sustrase ilegal de „căutătorii de comori” cu ajutorul dispozitivelor de detecție a metalelor şi săpături în zona Sarmizegetusei Regia. După descoperirea lor, monezile și podoabele dacice au fost scoase în mod clandestin din România şi puse în vânzare pe piaţa internaţională numismatică din Europa şi SUA. În prezent, la Curtea de Apel Alba Iulia și la Tribunalul Hunedoara se află pe rol trei dosare în care sunt judecați mai mulți indivizi din județul Hunedoara și din alte zone ale țării care au braconat în perimetrul cetăților dacice din Munții Orăștiei. (Adriana Năstase)

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Bulina albă

George Resiga, șeful Serviciului Public Salvamont Lupeni Pentru că, alături de colegii săi, pe parcursul…

3 ore ago

Bulina neagră

Silvester N., din Vulcan Pentru că riscă o condamnare la închisoare pentru comiterea infracțiunii de…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au ajuns, vorba ace­ea, la fundul sacului — și nu orice sac, ci unul scuturat…

3 ore ago

Hunedoara: Primăria continuă proiectul construirii noului stadion Corvinul 1921

Primăria municipiului Hunedoara con­ti­nuă proiectul de construire a noului stadion „Corvinul 1921", din localitate, din…

3 ore ago

Tată, soră și nepot – terorizați și amenințați în propria casă

Individul a intrat peste sora lui în casă și a călcat-o în picioare chiar în…

3 ore ago

Zăngănitul cătușelor l-a făcut băiat cuminte

Pentru că și-a abandonat familia, un hunedorean a fost condamnat de către o instanță de…

4 ore ago