Exponatul lunii martie 2019 la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva este un manşon din os aparţinând culturii Wietenberg (foto). Cercetările arheologice preventive de pe tronsonul Deva – Orăştie al autostrăzii ce traversează judeţul Hunedoara, desfăşurate în anul 2011, la Şoimuş, punctul „Teleghi”, au oferit un bogat material arheologic, atât cantitativ, cât şi din punct de vedere al varietăţii şi informaţiei.
Piesa prezentată a fost descoperită într-un complex adâncit, aflat în zona centrală a suprafeţei cercetate, între numeroasele complexe arheologice ce se datează în epoca bronzului şi poate fi încadrată cronologic şi cultural etapei finale a epocii mijlocii a bronzului, respectiv finalul fazei III a culturii Wietenberg (cca. 1600-1400 î. Hr.).
Manşonul descris, pe lângă aspectul său artizanal şi estetic, are o importanţă aparte din punct de vedere al categoriei utilitare, cel mai probabil făcând parte din categoria pieselor de harnaşament. În acest sens, putem să ne imaginăm că manşonul prezentat ar fi fost destinat unui set de harnaşament pe care l-ar fi purtat un cal înhămat la un car ceremonial, cu prilejul unei importante sărbători solare, cum ar fi echinocţiul de primăvară sau solstiţiul de vară. Dat fiind contextul descoperirii, într-o groapă cu resturi menajere, putem aprecia doar ipotetic modul lui de utilizare. Cert este că piesa a fost abandonată din cauza deteriorării prin fisurare şi fracturare, având în vedere segmentul lipsă.
Exponatul poate fi vizionat pe tot parcursul lunii martie, de marţi până duminică, între orele 9 şi 16.30. (A. Năstase)
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…
Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…
Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un personaj din…
Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…