Un bărbat din judeţul Bihor s-a ales cu dosar penal pentru evaziune fiscală, după ce a vândut peste 27 de tone de fier vechi, colectat de la populaţia din Simeria, şi nu a achitat contribuţia către fisc. „Poliţiştii Postului de Poliţie TF Simeria efectuează cercetări în cauza privindu-l pe Ionel B., de 49 de ani, din comuna Curatele, judeţul Bihor, care, în cursul anilor 2009 şi 2010, a valorificat la o societate comercială din Simeria, care colecta deşeuri metalice de la populaţie, cantitatea de 27.120 kg fier vechi, pentru care a încasat suma de 20.766,59 lei”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Bărbatul este cercetat în stare de libertate de poliţiştii din Simeria şi riscă închisoarea pentru evaziune fiscală. (M. Gânju)
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…
Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…
Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…
Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Judecătoria Hunedoara a respins cererea ca neîntemeiată și a sancționat-o pe reclamantă cu suma de…
Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…