Categories: Comunitate

EUROVISION 2013

Europa este într-o continuă transformare, mult mai mult decât oricare dintre celelalte continente. Pentru secolul al XVIII-lea, un istoric francez, Pierre Chaunu, observa că trebuie să vorbim despre o Europă discontinuă, cu zone hiperavansate, cu altele mult rămase în urmă. Cred, sincer, că şi azi suntem martorii aceluiaşi fenomen, cu precizarea că decalajele deşi există, nu sunt atât de accentuate ca în Secolul Luminilor. Rolul Uniunii Europene este tocmai acela de a diminua aceste decalaje, prin armonizarea din multiple perspective a evoluţiei statelor membre. Europenismul, din nefericire, nu este abordat cu maximă obiectivitate nici de cei avansaţi, nici de cei mai puţin avansaţi. Şi unii, şi alţii ar trebui să înţeleagă că efortul trebuie să fie comun, că fără un compromis unanim acceptat, nu vom găsi drumul comun. Europenismul are multiple aspecte: economice, sociale, culturale, sportive. Din această perspectivă drumul nostru a fost deschis de o personalitate complexă, nici nu se putea altfel, care a înţeles vocaţia europeană a românilor. Mă refer la Dimitrie Cantemir, căruia cea mai sintetică, dar şi complexă caracterizare, îi face George Călinescu, în „Istoria Literaturii Române-Compendiu”: „Domnitor moldovean, prinţ moscovit, academician berlinez, este un Lorenzo de Medicis al nostru”. Drumul deschis de acesta, din nefericire, nu este urmat aşa cum ar trebui, adică fără complexe, dar şi fără lamentări inutile despre persecuţiile la care, cred unii, suntem supuşi pe nedrept. În viaţă, fiecare om are de suportat multe nedreptăţi. La fel este şi în politică. Totul se rezumă la capacitatea de  a le neutraliza dacă se poate, de a demonstra că spiritualitatea românească are trăsături eminamente europene dincolo de unele neajunsuri pe care le avem, dincolo de unele clişee nedrepte afirmate despre români în mediile occidentale mai mult sau mai puţin oficial. Europenismul presupune varii prezenţe româneşti în viaţa cotidiană a bătrânului continent.
Unul dintre ele este Eurovisionul. Acesta nu mai este un festival unde se prezintă artişti pentru a se valida din punct de vedere profesional. Este un spectacol care presupune muzică, jocuri scenice şi, nu în subsidiar, jocuri politice mascate mediatic. Fiecare ţară trebuie să îşi mobilizeze energiile, pentru a-şi putea valorifica atuurile în cadrul spectacolului final. În cazul nostru, în fiecare an desemnarea celui care ne reprezintă la spectacolul final se face cu acuze, reproşuri, practic scandal. Majoritatea celor care nu ajung la desemnare găsesc fel şi fel de motive care să demonstreze că au fost nedreptăţiţi, că ei sunt cei care au valoare, dar modul de desemnare i-a dezavantajat. Mă întreb, în felul acesta, ce şanse îi oferim reprezentantului nostru de a fi privit cu atenţie de votanţii din celelalte ţări? E firesc ca aceştia să ne privească circumspect, judecând logic că nici măcar noi nu credem în şansa noastră. Atunci de ce ar crede ei?  Le reproşez organizatorilor că au permis participarea unor concurenţi care au mai fost prezenţi la spectacolul final şi ne-au reprezentat acolo, cu mai mult sau mai puţin succes. De aici trebuie să pornească drumul comun de afirmare a noastră pe scena acestui concurs. Cei care aduc acuze care nu demonstrează vreo încălcare a regulamentului sau coruperea vreunui jurat trebuie, într-un fel sau altul, neutralizaţi. Nu este obligatoriu să participe cineva dar este obligatoriu, dacă participă, să respecte regulile jocului, să-şi savureze victoria dacă o obţine şi să accepte înfrângerea. În orice concurs există învingători şi învinşi, altfel nu se poate.
Vă veţi întreba probabil ce legătură au toate acestea cu europenismul. Calitatea de membru al Uniunii Europene presupune şi atitudini ale diferiţilor reprezentanţi ai oricărui stat în diverse situaţii. Şi noi trebuie să dovedim că ştim să valorificăm binele şi să ne asumăm ceea ce este mai puţin bun, să fim adepţi ai spiritului olimpic, să fim fair play cu noi înşine, dar şi cu ceilalţi. Acesta este drumul nostru european, unde sine qua non, trebuie să fim prezenţi. Altă soluţie nu există.

Gheorghe Firczak, deputat

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

18 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

18 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

18 ore ago