Europarlamentarul Iuliu Winkler: România are acum şansa deceniului!

Sorina Popa

Invitaţie ieri, inedită, din partea euro­parlamentarului UDMR Iuliu Winkler. Mic dejun cu presa a fost o ocazie binevenită să dialogăm cu cei din conducerea organizaţiei UDMR din judeţ, chiar şi în vremurile pandemiei.
Astfel, parlamentarul european Iuliu Winkler (foto) a declarat că resursele financiare la care va avea acces România, în următorii doi ani, vor fi duble faţă de cele din ultima pe­rioadă, el menţionând, în acest context, im­por­tanţa unei gestionări performante a aces­tor fonduri.
În plan european, Iuliu Winkler a arătat că ne aflăm la începutul unui program de relansare economică ce va fi bazat atât pe bugetul 2021 – 2027 al Uniunii Europene, cât şi pe aşa-numitul program Next Ge­ne­ration EU – programul de relansare şi rezi­lienţă finanţat din împrumutul pe care Uniunea Europeană îl va lua, de 700 de miliarde de euro.
„Este un început de drum pentru ieşirea din criză. Cred că cea mai urgentă sarcină a guvernului este de a organiza impecabil campania de vaccinare împotriva COVID-19, apoi de a prezenta bugetul în 4 februarie- şi sprijin această idee a premierului Cîţu – atunci când îl va avea cu conţinutul deja adoptat şi asumat de către noii miniştri. Acest buget este promis ca fiind bazat pe investiţii şi acest lucru este corect pentru că România are acum o şansă a deceniului care stă în faţa noastră”, a spus deputatul european.
În opinia sa, provocarea guvernului va fi gestionarea eficientă a fondurilor de care va dispune ţara noastră, el salutând modelul de creştere economică bazat pe investiţii, promovat de actualul Executiv.
„Banii la care avem acces din diverse re­surse: buget european, buget naţional, planul de rezilienţă şi relansare, înseamnă, de fapt, resurse dublate în aceşti ani, 2021 şi 2022, faţă de ceea ce am avut până în pre­zent, în ultimii doi ani. Dacă resursele sunt dublate, atunci evident că şi per­for­manţa trebuie să fie dublată. Iată aici cea mai mare provocare a guvernului, aceea de a gestiona în mod eficient, mult mai eficient ca până acum, un buget care trebuie să fie orientat către investiţii, schimbând astfel modelul de creş­tere economică de până acum şi din timpul ultimelor guverne PSD – un model bazat pe consum ca motorul creş­terii economice”, a spus europarlamentarul UDMR.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

20 de ore ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

20 de ore ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

21 de ore ago

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un per­sonaj din…

2 zile ago

Bulina albă

Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…

2 zile ago