Categories: FlashSport

Eşec cu ultima clasată

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva au fost învinse, scor 25-26 (11-15), aseară, pe teren propriu, de ultima clasată din Liga Naţională, Rulmentul Braşov. Trupa „dirijată” de Alexandru Weber a avut şansa să egaleze în ultimul minut, după ce a fost condusă pe întreg parcursul jocului, dar Carmen Cartaş a şutat slab în excelenta portăriţă Stăncuţa Guiu.

Preţul aerelor de vedetă

Convinse că meciul cu tinerele şi anonimele (cu excepţia Roxanei Gheorghe Cherascu) de la Rulmentul Braşov va fi un simplu antrenament cu public, handbalistele de la Cetate au început extrem de relaxat jocul. Atitudinea de superioritate a avut efect de bumerang, iar Rulmentul a controlat startul meciului. A fost 0-2 (min. 3) şi 2-5 (min.12) şi s-a ajuns la 6-10 (min. 20) şi 11-15, la pauză. Diferenţa în favoarea Rulmentului a făcut-o în mare măsură portăriţa Stăncuţa Guiu care a apărat senzaţional, având 14 intervenţii reuşite. A contat însă dârzenia şi spiritul de luptătoare insuflat de antrenoarea Mariana Tîrcă echipei sale, precum şi lipsa de vlagă, greşelile de începătoare şi ratările incredibile ale devencelor. Până la pauză, Rulmentul a suferit trei eliminări, semn că handbalistele lor au pus osul, iar Cetate a avut numai una, dovadă a lipsei de implicare.

Interzis cardiacilor

Cetate a dat senzaţia că s-a trezit pe timpul pauzei şi a reuşit să egaleze după primele 11 minute ale reprizei secunde: 17-17. Handbalul etalat de Cetate a fost însă fără idei şi organizare, iar diferenţa a fost recuperată pe baza reuşitelor individuale ale „veteranelor” echipei Cartaş şi Bardac. Însă, după eforturile depuse pentru egalare, handbalistele de la Cetate s-au culcat iar pe-o ureche, crezând că victoria va veni de la sine. Din nou, relaxarea s-a întors împotriva lor, întrucât Rulmentul a profitat de situaţie, fără a aştepta prea multe invitaţii. Dopate parcă cu adrenalină de „cravaşele” antrenoarei şi de încurajările inimoasei galerii, braşovencele au condus la două şi trei goluri diferenţă până în minutul 57. Atunci, Bardac a egalat (24-24) şi a dat speranţe celor aproape 500 de spectatori deveni, că Cetate poate ajunge de la agonie la extaz. Finalul a fost însă dramatic şi nemilos cu Cetate. Rulmentul, echipa care a investit mai mult suflet, a câştigat cu 26-25, deşi devencele au avut peste 50 de secunde la ultimul atac, pentru a egala.

Este al doilea eşec pe teren propriu pentru Cetate, în noul sezon al Ligii Naţionale, iar dacă finanţatorul Marian Muntean nu face schimbări drastice, situaţia se poate agrava.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

14 ore ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…

14 ore ago

Bulina neagră

Pavel T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

14 ore ago

Persoane condamnate la pedepse privative de liberate, depistate de polițiștii hunedoreni

Polițiștii hunedoreni au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din mu­nicipiul Hunedoara,…

14 ore ago

Mașini de lux furate din Europa și vândute în România. Grupare cu români, destructurată în urma unei operațiuni internaționale

O amplă anchetă desfășurată de au­to­ri­tățile din Spania, în colaborare cu po­li­țiș­tii români, a dus…

14 ore ago

Comuna Ribița îmbină istoria cnezilor transilvăneni cu spiritualitatea, tradițiile Țării Zarandului și natura spectaculoasă a Munților Metaliferi

Magdalena Șerban Casa natală Crișan din comuna Ribița joacă un rol esențial în turismul istoric…

14 ore ago