Elevii din Cinciş-Cerna, voluntari pentru o zi

Magdalena Şerban

Miercuri, elevii şcolii primare din satul Cinciş-Cerna, însoţiţi de dascălul lor, Ionel Ienăşescu, şi câţiva părinţi, au participat la o acţiune de voluntariat ce a implicat înfrumuseţarea parcului de joacă, de la intrarea în localitate.

Potrivit Larisei Ienăşescu, manager de proiecte în cadrul Compartimentului de Dezvoltare Locală, cea care le-a asigurat şcolarilor harnici mici bucurii, recompensându-i cu clătite şi suc natural, făcut acasă, demersul a avut un rol atât civic, cât şi educativ. Administraţia publică le-a pus la dispoziţie vopsea, pensule şi mănuşi, fiind vopsite toboganul, băncuţele şi gardul.
„La primărie sunt puţini muncitori, aşa că astfel de ajutor este de apreciat. Implicarea lor în viaţa comunităţii din care fac parte cred că este un mic pas în pregătirea ca viitori adulţi. În acest mod, deprind ce înseamnă spiritul de echipă, organizarea, dar şi responsabilităţile. Este frumos să ai ocazia ca zilnic să te joci într-un părculeţ, dar trebuie şi întreţinut, spaţiile de joacă fiind afectate de trecerea timpului, uzură etc. Îi felicit pe organizatori şi pe toţi cei care au pus umărul la materializarea iniţiativei. Le doresc succes în activitate, fie ea şcolară, extraşcolară ori administrativă şi sper ca exemplul să le fie urmat şi de alţii”, a spus Daniel Pupeză, primarul din Teliucu Inferior, comună de care aparţine şi satul Cinciş-Cerna.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ORĂȘTIE: DOI TINERI REȚINUȚI DUPĂ CE AU AGRESAT DOUĂ PERSOANE PE O STRADĂ DIN MUNICIPIU

Două persoane au ajuns la spital, una dintre ele fiind ulterior transferată la Deva, după…

2 ore ago

PERMISE DE CONDUCERE, CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE REȚINUTE ȘI DOSARE PENALE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTII RUTIERI

Polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile din județ, în perioada 27-29 martie, au reținut…

4 ore ago

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

o zi ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

3 zile ago