Teliucu Inferior: un an nefast pentru sănătate, dar bun pentru investiţii

Magdalena Şerban

Atât Programul Naţional de Dez­vol­tare Locală (PNDL II), cât şi axele europene au adus comunităţii din Teliucu Inferior investiţii majore. Aşa că 2020 s-a simţit pe minus doar pri­vind din perspectiva daune­lor pro­du­se de pandemia de coronavirus.

Lucrări, tablete şcolare şi asociere pentru gaz
Potrivit Larisei Ienăşescu, manager de proiecte în cadrul Comparti­men­tului de Dezvoltare Locală, s-a făcut recepţia lucrărilor de modernizare a unor străzi din satele Teliucu Inferior, Cinciş, Iz­voarele şi Teliucu Superior şi urmează recepţia lucrărilor aferente dispen­sarului uman din localitatea prin­cipală, care a beneficiat de o am­plă reabilitare şi dotare. Totul s-a ma­terializat în baza programului guver­na­mental câştigat de conducerea co­munei.
„Este un dispensar aliniat cerinţelor actuale. Edi­ficiul datează din 1907, iar trecerea timpului a lăsat urme adânci asupra lui. Sunt doi medici de familie la nivel de comună, însă îşi desfăşurau activitatea cu dotări minimale şi în alte locaţii, adică la Centrul de Afaceri şi la căminul cultural. Trebuiau asigurate con­diţiile sanitare conform norma­ti­velor în vigoare. Din bugetul local am achi­ziţionat un ecograf şi un EKG, tocmai pentru a îmbunătăţi actul medical şi a spori precizia stabilirii diag­nosticului, ceea ce este esen­ţial pentru orice pacient. Ne-am gândit să fa­cem ceva vital pentru cetăţeni, sprijinindu-i în do­meniul sănătăţii. Vor fi scutiţi de drumuri, respectiv de bani şi timp pierdut. În completare, mai vreau să specific că alimentarea cu apă a satului Izvoarele şi canalizarea (executată 75 la sută) prevăzută pe Strada Lacului din satul Cinciş-Cerna rămân în des­făşurare”, a afirmat Larisa Ienăşescu.
Pe de altă parte, din bani europeni nerambursabili, prin Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Ţara Haţe­gului -Ţinutul Pădurenilor continuă lucrările de modernizare a parcului central din satul principal şi cele de construcţie a unei baze sportive multi­funcţionale în satul Cinciş-Cerna.
,,Şi modernizarea şcolilor din Cinciş şi Teliuc, de­marată tot prin PNDL, e în stadiu avansat. Înlocuirea acoperişului la cea din Cinciş a fost esenţială, acesta fiind realizat în 1962. La Teliuc se lucrează la etaj.
Mai apoi, am parafat un parteneriat cu comunele Gene­ral Berthelot, Râu de Mori, Toteşti, Densuş şi Sarmi­ze­getusa, pentru extinderea reţelei de gaz metan în comună. Nişte oameni ex­traordinari, pentru că deşi ei sunt grupaţi în Ţara Haţegului, ne-au primit şi pe noi. Altă şansă de succes nu a­veam, deoarece ghidul proiectului pre­vede un minim de o mie de bran­şa­mente, ceea ce noi singuri nu puteam îndeplini. Documentaţia e depusă prin Programul Ope­raţional Infrastructura Mare (POIM), deci cu solici­tare de finanţare din fonduri europene. Dorim să extindem reţeaua în Cinciş-Cerna şi Teliucu Supe­rior (inclusiv Front II).
Am mai depus un proiect şi pentru achiziţionarea de echipamente pentru şcoli, prin Programul Opera­ţional Com­petitivitate (POC), vizând să cumpărăm din bani europeni 50 de tablete elec­tronice, 12 lap­topuri, 10 table interac­tive, 10 videoproiectoare şi ca­mere web (270.000 de lei, în total). În pri­mă­vară am oferit 10 tablete din bugetul local plus opt lap­topuri, imprimantă, tablă interactivă etc. Prin Inspec­toratul Şcolar s-au solicitat 76 de tablete elec­tro­nice”, a declarat Daniel Pupeză (foto) primarul co­munei Teliucu Inferior.

Internet gratuit, monitorizare video şi blocuri anvelopate
Pe de altă parte, s-a finalizat pro­iectul câştigat prin GAL, ce prevede in­sta­larea a 26 de camere de supra­ve­ghere video (s-au montat în Teliucu Inferior, Teliucu Superior şi Cinciş, în preajma şcolilor, a că­minelor culturale, a instituţiilor şi a principalelor punc­te de trafic), iar programul WIFI4You, de la Comisia Europeană, ce oferă servicii publice digitale urmează să fie im­plementat. ,,E vorba de bonuri valorice în cuantum de 15.000 de euro primite pentru instalarea unor puncte de acces gratuit la Inter­net prin wireless. Vom oferi conexiune în arealul par­curilor, respectiv al instituţiilor publice din raza administrativ-teritorială”, a mai subliniat primarul.
Ce-şi mai doreşte foarte mult acesta este ca să reuşească anveloparea termică a blocurilor din localitatea cen­trală, lucru ce implică un mic efort fi­nan­ciar din partea locatarilor, şi anume asigurarea unui procent de 10 la sută din suma totală estimată. Schim­barea acoperişului, a tâmplăriei, a ţevilor, a faţadei şi a tot ceea ce pre­supune reabilitarea şi modernizarea unui astfel de edificiu va schimba atât aspecul peisagistic, cât şi gradul de confort al celor de aici. Plus că ar reduce costurile cu agentul termic, s-ar diminua pierderile de apă etc.

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago