Categories: EvenimentFlash

Elevii au apăsat tasta „enter”, iar profesorii tasta „grevă”

Livia Botici

La începutul acestei săptămâni s-a dat startul la prima probă orală a sesiunii de bacalaureat din acest an. Proba de calculator se va desfăşura pe parcursul a 10 zile, pentru ca fiecare elev să o poată susţine. O pauză se va face joi, atunci când toate şcolile vor fi închise, din cauza grevei generale a profesorilor. Din cei 5.385 de liceeni hunedoreni, înscrişi în clasa a XII-a, doar o parte a dat ieri acest examen.

Proba de calculator este o noutate

Proba prin care elevilor de liceu, din clase terminale, le sunt testate competenţele informatice, este o premieră în învăţământul românesc. La examenul care a avut loc ieri, au participat 1.200 de elevi, ceilalţi urmând a fi testaţi până în data de 29 aprilie. „Proba de calculator, ca şi celelalte probe orale sau practice ale bacalaureatului din acest an, nu se notează, elevii obţinând calificative şi certificate de competenţă, care se ataşează notei finale de bacalaureat. Susţinerea acestei probe este obligatorie, însă elevul promovează, indiferent de calificativul primit”, declară Alexandru Lăutaru, inspectorul şcolar general. Următorul test al examenului de bacalaureat va avea loc în perioada 31 mai – 4 iunie 2010, la limba şi literatura modernă.

Bacalaureat cu grevă

Tot ieri, Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar (SIP) a anunţat toate unităţile şcolare din judeţul Hunedoara că joi, 22 aprilie, va avea loc grevă generală. „Suntem nemulţumiţi de lipsa unui dialog social pe marginea proiectului noii Legi a Educaţiei. Aproximativ 80 la sută dintre membrii de sindicat din judeţul nostru au semnat notificarea, ceea ce înseamnă că joi vom avea toate şcolile închise. Drept urmare, proba de competenţe informatice, de poimâine, va fi reprogramată”, a declarat Paul Rusu, preşedintele SIP Hunedoara. Potrivit reprezentanţilor IŞJ Hunedoara, greva cadrelor didactice nu va afecta examenul, deoarece elevii au la dispoziţie 10 zile pentru a fi testaţi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago