Săptămâna sub egida „Şcoala altfel” a început, iar elevii hunedoreni sunt aşteptaţi de către SC Apa Prod SA Deva să-i cunoască bucătăria internă, vizitând obiectivele administrate de societate.
Ieri, mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” din Haţeg au „inspectat” Staţia de Tratare a Apei de la Sântămăria Orlea, însoţiţi de profesorul de Chimie. Vizita a presupus cunoaşterea de la A la Z a întreg procesului de tratare a apei, înainte de a ajunge la robinetele consumatorilor.
„Şeful Staţiei de Tratare a Apei, Andrei Valerică, i-a condus pe elevi prin toate modulele obiectivului şi le-a explicat întreg procesul de tratare a apei, de la intrarea şi până la ieşirea din staţie. Au vizitat rezervoarele de apă, sala vanelor, sala filtrelor, laboratorul de analize, dar şi dispeceratul. De asemenea, elevii au asistat la procesul de spălare a filtrelor şi la un mic experiment privind modul în care se efectuează analizele apei potabile în laboratul staţiei”, se arată într-un comunicat al SC Apa Prod SA Deva.
În această dimineaţă, alte câteva zeci de elevi de la şcoala din Bretea Română sunt aşteptaţi să viziteze Staţia de Tratare a Apei de la Sântămăria Orlea. Şcolarii sunt aşteptaţi pe parcursul întregii săptămâni de către operatorul regional de apă şi canalizare, pentru o lecţie practică de Chimie la obiectivele societăţii. (N. Bumbac)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
View Comments
Dar le-a spus cineva copiilor ca apa aia contine 66% hidrogen? O sa mai bea ei apa daca afla asta?