Primii vizitatori au fost elevi din ciclul primar de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă“ din Deva. Cei aproximativ 40 de copii au vizitat Staţia de Tratare a Apei de la Sântămăria Orlea. Ghid le-a fost Andrei Valerică, şeful Staţiei. Acesta le-a explicat, pas cu pas, de unde şi ce se întâmplă cu apa care ajunge în staţie, astfel încât să devină potabilă. Vizita elevilor la Staţia Orlea face parte dintr-un parteneriat încheiat între unitatea de învăţământ şi Garda de Mediu, pe proiecte ecologice.
Alţi vizitatori au fost elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 2 Hunedoara, la Staţia de Tratare a Apei Sânpetru (din municipiul Hunedoara). Cel care i-a ghidat şi le-a explicat întreg procesul de tratare a apei a fost Dănuţ Florănescu, şeful Centrului Operaţional Hunedoara.
Deşi acţiunea „Porţi deschise” s-a derulat astăzi, între orele 8:00 şi 15:00, porţile obiectivelor administrate de societatea noastră vor rămâne deschise şi în perioada următoare pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu procesele de tratare a apei şi de epurare a apelor uzate.
(Andreea Morogan, purtătorul de cuvânt al Apa Prod SA Deva)
S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de urmat, iar ChatGPT-ul…
Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…
Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…
Magdalena Șerban Seceta severă din România determină operatorii regionali de apă să impună restricții sau…
Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…
Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale acestui an!…