Egalizare cu picioarele-nainte

Volodia Macovei

Parlamentarii români faci paşi decisivi în a bate în cuie, odată pentru totdeauna, egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani, şi pentru femei, şi pentru bărbaţi. Asta este marea şi nesfârşita grijă a politicienilor români, ultima problemă care mai trebuia rezolvată, înainte de a intra în forţă în vacanţa estivală, precedată de marea vacanţă de la alegerile europarlamentare şi urmată de vacanţa prelungită de pregătire a alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul acestui an.
S-a discutat mult pe tema vârstei de pensionare şi a egalizării acestei vârste la femei şi bărbaţi. Argumentele puternice aduse de multe voci, acelea care susţin că femeia, totuşi, are un grad de încărcare cu muncă, de-a lungul vieţii, care, majoritar, îl depăşeşte cu mult pe cel al bărbatului. Drept pentru care era o soluţie cinstită ca femeile să iasă la pensie la o vârstă mai mică. Dar, aşa cum spun de fiecare dată, atunci când se iau decizii de tot felul, clasa politică socoteşte cetăţenii doar ca numere pe un morman de statistici idioate.
Dincolo de povestea cu egalizarea, ar mai fi o problemă de discutat: capacitatea de a o duce mai mulţi sau mai puţini ani, după teoretica vârstă de 65 de ani. Unii au o structură fizică şi psihică ce îi poate ţine verzi mulţi ani după pensionare, alţii sunt mai slabi de constituţie, mai bolnăvicioşi, şi cu greu răzbesc până la vârsta pensionării.
Peste asta, să vedem echilibristica teoretică şi practică între cineva care începe să muncească la 18 ani şi ajunge la 40 de ani de muncă la vârsta de 58 de ani şi cineva care începe să muncească la 25 de ani şi ajunge la 40 de ani de muncă fix la vârsta pensionării. Amândoi, după 40 de ani de muncă, în condiţii de salarizare identice, vor beneficia de aceeaşi pensie, numai că primul dintre ei este forţat să mai muncească şapte ani, fără să câştige mare lucru în plus. Curat-murdar!
Cât din valoarea cotizaţiei pe 40 de ani mai ajunge la pensionar, în condiţiile în care speranţa de viaţă este scăzută şi mulţi abia apucă 4-5 ani de pensie? O brumă de bani, restul fiind înghesuit în buzunarele fără fund ale statului. Care stat nu are altă grijă decât să intrăm la pensie cu picioarele înainte, să-i rămână mai mult de prăduit.