Categories: Sport

Egalaþi de fiecare datã

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a condus de două ori în amicalul disputat vineri în deplasare cu Naţional Sebiş, însă a fost egalată în ambele rânduri de formaţia adversă, astfel că partida s-a încheiat cu o remiză, scor 2-2 (1-1).

Unii cu show-ul, alţii cu norocul

Pe un teren degajat de zăpadă, însă greu, trupa antrenată de Aurel Şunda a fost vioara întâi a partidei, deşi scorul a fost egal atât la pauză (1-1), cât şi la final (2-2). Hunedorenii au deschis scorul prin Dimcea care a prins un şut excelent plasat de la 25 de metri, după o minge respinsă de apărarea adversă la un corner. Neacşu a adus egalarea pentru arădeni, întrucât a avut norocul ca mingea să se lovească de el în urma unei faze ca la biliard, petrecute în careului lui A. Ilie. Echipa hunedoreană a trecut din  nou în avantaj, după pauză, când Robert Cristian a înscris cu o execuţie spectaculoasă, foarfecă laterală la colţul lung, din marginea careului de şase metri. Gazdele au făcut iar pactul cu şansa şi Şuteu a egalat cu un şpiţ din careu sub bară, după ce un apărător hunedorean a luftat la cornerul arădenilor. Ca şi în precedentele amicale, antrenorul Aurel Şunda a testat două echipe diferite în cele două reprize. În primele 45 de minute, FC Hunedoara a evoluat în următoarea formulă: A. Ilie – Vodiţă, Cuciula, Bier, Marcu – Dimcea, Munteanu, Jitaru, Todea, Vajda – Istinie. Ceilalţi jucători, cu excepţia lui Trăşcan, Şandor şi Păcurar (accidentaţi), au evoluat după pauză.
Hunedorenii vor susţine următorul amical, miercuri, de la ora 11.00, pe terenul doi din complexul Michael Klein, cu Unirea Alba Iulia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Astăzi este o zi istorică pentru România!

Recuperarea coifului dacic de la Coțofenești și a brățărilor dacice reprezintă atât readucerea în țară…

10 minute ago

Descoperă farmecul satelor din Europa: călătorii lente și experiențe autentice

Într-o lume în care city break-urile au devenit aproape o rutină, tot mai mulți călători…

3 ore ago

ȘOFER BĂUT IMPLICAT ÎNTR-O TAMPONARE ÎN HUNEDOARA: SE AFLA SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, POTRIVIT TESTĂRII CU ETILOTESTUL

Un incident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în municipiul Hunedoara, în după-amiaza…

3 ore ago

TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTI, DUPĂ COMITEREA UNOR FAPTE DE VIOLENȚĂ, PE RAZA MUNICIPIULUI HUNEDOARA

Două incidente petrecute în municipiul Hunedoara, în cursul zilei de 1 aprilie 2026, fac obiectul…

3 ore ago

VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE LA PETRILA: FEMEIE AGRESATĂ DE SOȚ, POLIȚIȘTII AU EMIS ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Un caz de violență în familie a fost semnalat în noaptea de 1 aprilie 2026,…

3 ore ago