Eficientizarea energetică a blocului D de pe Bulevardul Iuliu Maniu din municipiul Deva, finalizată

Echipa de implementare a proiectului pe fonduri europene a finalizat recepția la terminarea lucrărilor de creștere a efi­cienței energetice a blocului D de pe Bule­vardul Iuliu Maniu din municipiul Deva, arată cei de la Primăria municipiului Deva.

Persoanele cu dizabilități nu au fost uitate
Ce s-a făcut aici? Principalele categorii de lucrări care au fost executate în scopul creșterii eficienței energetice a blocului de locuințe sunt:
– izolarea termică a faţadelor – parte opacă și parte vitrată
– închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă
– termo-hidroizolarea acoperișului tip terasă
– înlocuirea ascensoarelor existente cu ascensoare complet noi
– repararea trotuarului de protecţie a blocului
– reparații elemente construcție fațadă
– instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile – panouri fotovoltaice

Nu au fost uitate nici persoanele cu diza­bi­lități. Astfel, pentru acestea au fost achizi­ționate două elevatoare pentru transportul pe scări.
Lucrările de creștere a eficienței ener­getice a acestui bloc au fost finanțate din fonduri europene, prin POR 2014-2020, iar obiectivul general al proiectului l-a repre­zentat creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D de pe Bulevardul Iuliu Maniu din municipiul Deva, în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, de a reduce consumul de energie destinată în­călzirii locuințelor. Acest bloc este compus din 88 de apartamente.

Prioritate
Reabilitările energetice la imobile se fac pentru că, astfel, scad simțitor facturile de întreținere pe perioada iernii.
Perioada de garanție acordată lucrărilor este de 5 ani, perioadă în care, atât cons­tructorul cât și beneficiarul vor urmări com­portarea în timp a lucrărilor realizate. Valoa­rea contractului de finanțare pentru acest proiect este de peste 609.000 de euro.
Anveloparea blocurilor din Deva este o prioritate pentru administrația publică lo­cală care și-a propus ca un număr cât mai mare de blocuri de locuințe să beneficieze de finanțare prin programele de creștere a eficienței energetice.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

14 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

o zi ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

o zi ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

o zi ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago