Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele pe la colțuri așa: cică un fost directoraș, susținut de ceva aleși locali mai vocali și mai răzbunători, au pus mâna pe o ade­vărată avere. Oamenii, anunță cârcotașii, au luat de pe urma unei fir­me căreia i-au încre­din­țat până acum mai mul­te lucrări pe care nu le-a făcut, o groază de bani. Fostul șef de care vor­bim s-a ales cu o mașină frumoasă, șpagă de la firma cu pricina, o ma­șină scumpă, drept re­compensă că a dat fir­mei lucrările și, mai ales, că a acceptat să nu facă lucrările respective, doar să încaseze banii. Bani din bugetul nostru, al contribuabililor. De asta se ocupă unii dintre cei de la stat. Nu știm ce au primit aleșii locali care l-au susținut pe fostul director de care vorbim. Sigur zvonerii vor afla.

 

Spun cârcotașii că e bătaie mare pentru un loc pentru Parlamentul României. Cică un indi­vid care nu are prea mul­tă minte se vede la anul în Parlament, unde ar vrea să-și arate muș­chii. Omul nostru se lau­dă peste tot că și-a cum­părat deja locul mult visat și va fi pe lista unui partid, pe loc eligibil și va ajunge deputat. Zvo­nerii susțin că res­pec­tivul e sigur pe ce spu­ne, iar de aici până la realizarea visului său nu pare foarte mult. Câr­co­tașii se cam miră de asta, pentru că sunt alți colegi de-ai lui care au ceva în cap și ar putea să fie parlamentari, nu omul nostru care mai are muuuult de învățat. Dar, nu e treaba gurilor rele cine ajunge acolo, așa că să-i lăsăm pe cei din partide să-și pună oamenii. Nu de alta, dar o fac cu mâna lor.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago