Categories: Actualitate

Ecologiştii vor să campeze la Drumul lui Băsescu

Maximilian Gânju

Membrii organizaţiilor care se opun continuării lucrărilor de construire a Drumului Naţional 66 A „Uricani-Herculane” vor să campeze lângă şantier până de Anul Nou.

Primăria Uricani a primit o cerere de la activişti, pentru a li se elibera autorizaţia necesară unei tabere, ce ar urma să fie ridicată în apropierea şantierului de la „Drumul lui Băsescu”. Potrivit primarului din Uricani, Dănuţ Buhăescu, ei solicită o zonă de campare în apropierea drumului respectiv, cu începere din data de 20 iulie şi până în 31 decembrie 2010. „Cererea a sosit de la protestatarii care se opun construcţiei Drumului lui Băsescu, pentru loc de campare, vor o tabără în zona Parcului Naţional Retezat. Trebuie să discut cu activiştii, nu vreau să mă pronunţ înainte de a vorbi cu ei. O să-i invităm, să vedem concret ce vor, deoarece pe criza aceasta, este foarte greu să le asiguri pază şi tot ce mai trebuie. Nu-i poţi lăsa acolo fără a fi protejaţi şi de unde să mai scoată statul bani pentru aceste lucruri ?”, declară primarul Dănuţ Buhăescu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Agresiune în plină stradă la Hunedoara: Doi bărbați au fost reținuți după ce au bătut un bătrân cu o piatră, din cauza unei datorii

Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în urma unui conflict violent izbucnit în plină…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

20 de ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

20 de ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

20 de ore ago