Categories: Sport

Echipe neputincioase, arbitru inventiv

Ciprian Marinuţ

Mureşul Deva şi FC Argeş au etalat un fotbal atât de plictisitor la meciul de sâmbătă, încât dacă arbitrul Dan Monea n-ar fi scos din joben două penalty-uri din care să se marcheze, scorul ar fi fost alb, iar spectatorii ar fi adormit în tribune.
 

Moleşiţi de soare
Vremea primăvăratică, perfectă pentru fotbal, a avut efect de bumerang asupra combatantelor de pe Stadionul „Cetate”. În loc să zburde, plini de energie, pe teren, şi să joace cel mai bun fotbal posibil, la nivelul potenţialului lor şi aşa modest, jucătorii celor două echipe au fost apatici şi moleşiţi în prima repriză. Fotbalul a fost parcă în vacanţă, iar fazele de poartă au putut fi numărate pe degetele unei singure mâini. Cele mai clare ocazii le-a avut atacantul Mureşului, Adi Borza. Întâi (min. 9), acesta a scăpat singur pe contraatac, dar a şutat peste poartă de la marginea careului, pentru ca apoi (min. 12), să rateze. FC Argeş a fost destul de activă, însă în ciuda unor cornere, nu a fost cu adevărat periculoasă.

 

Consecvent în greşeli
Din perspectiva calităţii fotbalului celor două echipe, tabela ar fi rămas imaculată şi după pauză. La rampă a ieşit însă arbitrul Dan Monea (Aiud), care a acordat două penalty-uri pentru fiecare dintre combatante. Furdean (68) a fost faultat de portarul Bolboaşă, undeva la marginea careului, iar Borza a transformat penalty-ul şi a deschis scorul pentru Mureşul. Venită să joace la 0-0, FC Argeş s-a aruncat cu disperare în atac, pentru a drege busuiocul. La al 10-lea corner al violeţilor, fluieraşul a considerat că e momentul să scoată şi pentru ei din joben o lovitură de la 11 metri la un presupus fault asupra lui Cotiga, în compensaţie pentru eroarea de la primul penalty,  iar R. Cîrstea (84) a reuşit egalarea, 1-1.

 

„Semieşec neprogramat“
„Am făcut un joc slab, dar avem scuza că suntem o echipă foarte tânără, cu numai doi jucători peste 21 de ani (n.r. Voicu – 25 ani şi Cârstoiu – 23 ani). Arbitrul a greşit la ambele penalty-uri, întrucât faultul la Furdean a fost în afara careului, iar la Cotiga nu a fost nimic. Am avut emoţii, pentru că etapa trecută, A. Popa şi Voicu au irosit două lovituri de la 11 metri, dar acum, Cîrstea a marcat şi rezultatul este echitabil”, a spus antrenorul argeşenilor, Eftimie Iordan. „E un semieşec neprogramat cu o echipă tânără, pe care ar fi trebuit să o învingem, graţie plusului de experienţă. N-am ştiut să profităm de avantajul de un gol şi de problemele în plan psihic ale adversarilor. Important e să ne redresăm şi să aducem puncte din deplasare”, a precizat Constantin Olariu, antrenorul Mureşului. 

Mureşul Deva–FC Argeş 1-1 (0-0)
Au marcat: Borza (68 din penalty) / R. Cîrstea (84 din penalty)
Mureşul Deva: Coman-Bogman, Perve, Dosan, T. Coca-Suru, Sătmar (cpt.), Melcea, Borza-R. Stan, Oct. Drăgan. Antrenor: Constantin Olariu.
Arbitru: Dan Monea (Aiud); Asistenţi: Ciprian Danşa (Oradea) şi  Daniel Ciocănea (Sibiu).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

15 ore ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

15 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat…

15 ore ago

Sindicaliștii din Educație arată adevărul din școli: Clase supraaglomerate, mii de posturi în pericol

Sindicatele din Învățământ trag din nou sem­nalul de alarmă. Sindicatul Învă­ță­mânt Preuniversitar Hunedoara susține că…

15 ore ago

Bătut și jefuit de telefon în parc

La agresarea victimei a participat și un minor în vârstă de 16 ani, iar cel…

15 ore ago