S-a semnat protocolul USL Vaţa de Jos

Magdalena Şerban

Câştigarea alegerilor locale din 2012, dar şi o înţelegere între părţi, bazată pe respectarea strictă a protocolului de alianţă USL, acestea sunt obiectivele lansate vineri, de liberalii, social-democraţii şi conservatorii din comuna Vaţa de Jos.
 

“Să fie într-un ceas bun”
Cei trei lideri ai organizaţiilor Vaţa de Jos, Călin Petru Marian (foto) (PNL), Marcel Socol (PSD) şi Ioan Gruia (PC), au parafat protocolul de constituire, la nivel local, a Uniunii Social-Liberale (USL), făcând front comun pentru viitoarele alegeri. La masa de negocieri s-au mai aşezat Cristian Dragomir şi Marinel Coza, din partea PNL şi Liviu Marian şi Sabin Selagea, din partea PSD. „La noile alegeri, se va merge pe liste comune, iar pentru funcţia de primar, va fi desemnat un singur candidat care să ne reprezinte. Vom sprijini candidatul la primărie, care se va situa cel mai bine în sondaje. De asemenea, un alt obiectiv este să constituim majoritatea în Consiliul Local Vaţa de Jos. Majoritari suntem şi în momentul de faţă, doi membri fiind din partea PSD şi cinci din partea PNL. Totodată, viceprimarul comunei, Cristian Dragomir, este membru PNL. Sunt convins că vom câştiga alegerile din 2012 şi că vom colabora foarte bine. Putem spune că astăzi a luat fiinţă o nouă forţă politică locală, punându-se bazele unui adevărat parteneriat”, a declarat Călin Petru Marian, preşedintele PNL Vaţa de Jos.

USL ţinteşte majoritatea
În peste 30 de municipii, oraşe şi comune din judeţul Hunedoara, consilierii PSD, PNL şi PC vor constitui majorităţi în legislativele locale, pentru promovarea şi susţinerea proiectelor importante pentru respectivele comunităţi. Organizaţiile din teritoriu ale celor trei partide au termen până în data de 10 aprilie, pentru a semna acordurile de colaborare la nivel local. În ceea ce priveşte planurile de viitor ale USL la nivel judeţean, prin noua alianţă, încheiată în 10 martie 2011, aceasta vrea să câştige peste 80 la sută din voturile alegătorilor hunedoreni.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • domnule calin ar trebui sa inveti sa numai furi si sa minti dupa aia sa vrei sa fi tu primar la vata

  • Sa nu spuneti ca nu va doriti la Vata de Jos un primar care in 7 ani a facut avere cit altii in 7 vieti!

  • Aveti oare habar ca domnul Calin are rate lunare in valloare aprox de peste 4500 ron????Sigur ca nu ,doar sa acuzam pe vecinu ca uite cat a furat..Mai vedeti-va de treaba,ce dracu vreti primar pdl?

Recent Posts

❗️NOU❗️Visit Geoagiu este acum disponibilă GRATUIT în App Store și Google Play!

Am creat această aplicație pentru a aduce mai aproape de turiști tot ceea ce oferă…

o zi ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI, BĂNUIT DE ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…

2 zile ago

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

4 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

4 zile ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

4 zile ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

4 zile ago