Categories: Sport

Echipa pierde, antrenorul plăteşte

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a fost învinsă la scor de neprezentare, 0-3 (0-2), în deplasare, de penultima clasată din serie, Viitorul Craiova, iar ruşinea eşecului s-a spart doar în capul antrenorului Titi Alexoi (foto), care a fost demis.
Ruşine, de trei ori ruşine
Alb-albaştrii s-au făcut de râs în faţa unei echipe care adunase doar două victorii în acest sezon înaintea partidei directe. Oltenii au avut două goluri avantaj până la pauză, prin reuşitele semnate de Stoichiţoiu (8) şi Crăciun (37), iar după pauză, gazdele au mai punctat prin Scarlat (68) şi au umilit echipa de pe Cerna. Pentru hunedoreni, eşecul din runda a 19-a a fost al treilea la rând în deplasare.
Vinovatul fără vină
Conform nedreptei tradiţii din fotbalul românesc, pentru slăbiciunile şi rezultatele modeste ale fotbaliştilor plăteşte doar antrenorul. Titi Alexoi a renunţat la conducerea tehnică a echipei în urma unei discuţii cu oficialii clubului, a anunţat preşedintele clubului, Alin Barna. „În urma unei analize a tuturor aspectelor care contează, am decis, de comun acord, ca domnul profesor Titi Alexoi să nu se mai ocupe de pregătirea echipei. Îi mulţumim cu un sincer respect pentru activitatea depusă la club”,  a declarat Barna. Oficialul a precizat că de pregătirea echipei până la finalul sezonului se va ocupa secundul  Dumitru Gălan. „Suntem convinşi că această modificare va produce urmările pozitive pe care le aşteaptă toţi iubitorii fotbalului hunedorean”, a adăugat Barna. Titi Alexoi a preluat echipa alb-albastră în vara lui 2014, chiar înainte de startul sezonului şi a lăsat-o pe locul 9 în Seria a IV-a a Ligii a III-a, cu 19 puncte, după tot atâtea runde, cu un bilanţ de cinci victorii, patru remize şi nouă eşecuri.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Alo,papagalii de la Consiliul Judetean ,priviti unde sunt banii nostrii gospodaritii cu folos de voi!!!Rusine sa va fie daca mai aveti notiunea cuvantului!!!

Recent Posts

ȘOFERI SCOȘI DIN TRAFIC ÎN URMA CONSUMULUI DE SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii rutieri au scos din trafic șoferii depistați la volan sub influența unor substanțe interzise.…

5 ore ago

POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, VULCAN ȘI PETRILA AU INTERVENIT ÎN TREI CAZURI DE VIOLENȚĂ ȘI AMENINȚĂRI. AU FOST EMISE ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII

Polițiștii din județul Hunedoara au luat măsuri pentru protejarea victimelor în trei cazuri sesizate în…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

23 de ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

23 de ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

23 de ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

23 de ore ago