E destul de grav când…(I)

…ajungi să compari o perioadă care ar trebui să se caracterizeze prin progres cu alta, aproape unanim caracterizată drept retrogradă, tributară unei filosofii utopice – am numit dictatura comunistă.
Şi totuşi (deşi unii comentatori ai editorialelor mă acuză că prea le văd pe toate în negru), din ce în ce mai multe opinii autorizate fac trimitere spre comunism, nu în ansamblu, dar nici în detalii nesemnificative, gen crema de la biscuiţii „Eugenia” (despre care se spune că era mai bună atunci…).
Am scris că este greu de imaginat că în momentul de faţă, România ar fi capabilă să construiască un baraj, de exemplu. Sau o reţea de metrou, ca să nu mai vorbim de imensa Casă a poporului. Scuze, nu mă pot obişnui să-i spun Palatul Parlamentului. Dar şi sistemul educaţional actual începe să fie comparat cu cel comunist, din păcate, în favoarea celui din urmă. Şi nu o spun doar eu, ci o afirmă voci mult mai autorizate. Dacă doriţi să mă verificaţi, atunci, vă rog să citiţi editorialul lui Mircea Vasilescu, redactorul-şef al „Dilemei vechi”, apărut în numărul din 8 iulie curent. Rezumând, Mircea Vasilescu, profesor universitar de vârstă medie, spune că abuzurile şi aproximativul din sistemul de învăţământ comunist nu atingeau cotele alarmante din prezent. În universităţi, scandalurile, puţine câte erau, se constituiau totuşi în excepţii. Erau trecuţi pe şest copiii ştabilor de la partid şi securitate, dar grila de admitere în facultăţi era extrem de riguroasă, filtrele numeroase, iar la repartiţiile guvernamentale, piloşii erau în număr, să spunem, rezonabil. În nici un caz, facultatea nu era o formalitate, diploma nu se putea cumpăra, iar non-valoarea nu era atât de agresivă. Pervertirea socială începea mai târziu, imediat după ce tânărul absolvent, plin de idealuri, intra în „câmpul muncii”. Acolo, mecanismele de partid dădeau lovitura de graţie!
Deşi un scriitor de talia lui Horia Roman Patapievici a păcătuit poate prin apropierea de Băsescu, în cartea sa, „Despre idei şi blocaje”, pune un diagnostic foarte exact al colapsului sistemului educaţional. Suntem pe cale să distrugem şi lucrul bun făcut de învăţământul comunist, şi anume, o masă relativ numeroasă de oameni, care au cultură generală. Din acea masă, existau premisele ridicării elitelor specializate.
Nu mai este cazul. Învăţământul actual se leagănă cu iluzia olimpicilor. Despre asta, mâine.