Categories: EvenimentFlash

După ce a sărit cu toporul la un tânăr, un puşti a ajuns în spital bătut măr

Livia Botici

Un minor, în vârstă de 13 ani, a vrut „să-şi arate muşchii” în faţa unui alt tânăr, cu care se certa, folosindu-se de o secure. Potrivit celor care au asistat la incident, unealta periculoasă a ajuns în mâinile copilului cu acordul tatălui său, care l-a şi atenţionat să nu dea cu tăişul, ci numai cu partea cealaltă.

L-a atenţionat că-i vine de hac
Nici certurile între copii nu mai sunt ce erau mai demult. O dovedeşte din plin o întâmplare petrecută miercuri seara în municipiul Vulcan, acolo unde doi tineri, unul de 13 şi celălalt de 19 ani, s-au bătut şi înjurat, „ca la uşa cortului”. Totul a pornit de la un conflict pe care cei doi îl aveau de ceva vreme şi care, în acea seară a atins punctul culminant. Minorul se afla pe strada Muntelui, din localitate, împreună cu mai mulţi copii, atunci când tânărul de 19 ani, Florin M., a trecut prin acea zonă. S-au luat la ceartă şi, la un moment dat, copilul de 13 ani a fugit în casă, împreună cu câţiva prieteni, ameninţându-şi adversarul că îi va veni de hac. „Potrivit declaraţiilor date de ceilalţi prieteni de joacă, băiatul a mers acasă şi i-a cerut tatălui său securea. Acesta i-a dat-o, dar l-ar fi atenţionat pe fiul său să nu lovească cu ţăişul uneltei, ci doar cu partea cealaltă. Apoi, băiatul a coborât din nou în faţa blocului şi a început să-l ameninţe cu toporul pe tânărul de 19 ani”, a declarat comisarul şef Toma Mihu, şeful Poliţiei Vulcan.

A minţit că l-a agresat un necunoscut
Văzând că minorul este, într-adevăr, periculos, Florin M. a reuşit să-i smulgă arma din mână, moment în care s-a şi năpustit asupra sa cu picioarele. Din pricina loviturilor primite, copilul de 13 ani a fost dus la Spitalul Municipal Lupeni, iar angajaţii de acolo au fost cei care au anunţat poliţia. Ajuns la secţia de Primire Urgenţe, minorul le-a spus medicilor că a fost bătut de o persoană necunoscută, în timp ce se juca în faţa blocului cu prietenii. Minciuna sa a fost descoperită de oamenii legii, după ce au audiat mai mulţi martori şi au reuşit să-l prindă pe agresor. „În urma loviturilor de picioare primite, copilul a fost transportat de la Spitalul municipal Lupeni, la o unitate sanitară din Timişoara, cu diagnosticul prezumtiv de ruptură de splină. Pe numele lui Florin M. a fost întocmit dosar penal, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a mai declarat şeful Poliţiei din Vulcan.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

15 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

15 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

15 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

15 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

15 ore ago