Dumitru Tâlvescu şi copiii sãi, cãrţile

Nicolle Ebner

 În criză de spaţiu, mă voi limita doar la câteva cuvinte despre prietenul meu Dumitru Tâlvescu (foto), Dimitri, cum îi spunem unii dintre noi, ca să las loc dialogului avut cu el acum câteva săptămâni, când, spre bucuria mea, m-a invitat la lansarea cărţii lui, „Anul şi copiii săi”. După cum spunea scriitorul Dumitru Hurubă, prezent la acea deosebită seară cu prietenii, bunul Dumnezeu i-a repartizat lui Dimitri o doză bună de har, şi mă aştept ca, mintenaş, să devină membru al Uniunii Scriitorilor din România. Îl cunosc pe Dimitri de prin 1996, de pe vremea când luptam cu sistemul „ticăloşit” din casele de copii din Deva. Împreună, duceam lădiţe cu mere-cumpărate de el- copiilor din căminul de pe Bariţiu şi le dădeam în mânuţa orfanilor, ca să fim siguri că le mănâncă şi nu ajung în plasele directoarei sau a îngrijitoarelor, aşa cum ajungeau baxurile de margarină sau alte ajutoare trimise din străinătate. Împreună cu el îmi băgam nasul-precum o soacră- în oalele cu mâncare pentru cei abandonaţi de soartă, ca să constat fără surprindere, că în loc de carnea trecută în meniu, în oale erau rătăcite câteva bucăţi de slănină, şi aia râncedă. Apoi, ne-am pierdut, culmea, într-un oraş atât de mic cum este Deva, dar reîntâlnirea m-a bucurat enorm, pentru că lansarea cărţii a fost şi un bun prilej de a depăna amintiri. Retras din tumultul civilizaţiei într-o căsuţă din Săcărâmb-mai aproape de cerul poetic şi de meteoriţii căzători, care numai de acolo pot fi văzuţi, Dimitri a continuat să facă bine celor din jur. De data aceasta, binele lui s-a concretizat în cartea „Anul şi copiii lui”.

 Nu ştiu să se fi tipărit până acum o astfel de carte calendar sau jurnal de familie, de o eleganţă desăvârşită, apreciată chiar de critici. Care este de fapt, mesajul?
Este un pretext, pentru orice cititor, să-şi îmbogăţească cunoştinţele despre an, aşa cum a fost el perceput de diverse popoare, de-a lungul timpului, despre an ca timp şi ca localizare geografică. Cartea mea este o poveste despre fiecare lună a anului, în parte, de unde-i vine numele, cum îi spunem noi, simbolurile religioase ale sărbătorilor. Ineditul acestei cărţi este faptul că, după fiecare lună, sunt nişte rubricaturi pe care orice cititor şi le poate lega de evenimentele familiei, personale sau aniversări. Conceptul îmi aparţine în totalitate iar în final, cartea poate reprezenta un adevărat jurnal de familie.

 Adică nu este o carte obişnuită?
Nu. Ai posibilitatea să-ţi aminteşti cât ai avut glicemia în ianuarie, cât ai avut colesterolul în februarie, când este ziua prietenilor sau a colegilor de serviciu, când s-a născut primul nepot. Acesta este motivul pentru care a apărut această carte.

Acum, Dimitri pregăteşte o carte cu aforisme despre dragoste şi încă una despre Revoluţia din 1989. Dar, Revoluţia văzută mai altfel, cu alţi ochi. Cartea este parţial adevărată, cu mare încărcătură biografică, şi o parte ficţiune, pentru că, bunul meu prieten Dimitri a ajuns la concluzia că Revoluţia din decembrie 1989 a fost învinsă. S-a
întâmplat altceva decât au sperat toţi cei care au ieşit, atunci, în stradă. Şi dacă nu ştiaţi, Dimitri scrie de mult poezie şi poeme în proză, critici de carte, are cărţi traduse în franceză, şi a contribuit substanţial la realizarea filmului despre Revoluţia din România. A stat liniştit, până acum, pentru că este convins că adevărurile ies ca ghioceii din zăpadă, iar când faci ceva şi nu te baţi cu pumnii în piept, demonstrează multe calităţi. Şi când te gândeşti că 16 ani a fost finanţist…