Categories: Flash

Duminică, să mergem la vot!

Duminică 27 septembrie, vor avea loc alegerile locale, în care suntem chemați să votăm primarii și membrii consiliilor locale din municipii, orașe și comune, precum și președintele și membrii Consiliului Județean. Indiferent dacă suntem mulțumiți sau nu suntem de situația din țară și din localitățile noastre, important este să ne prezentăm la urne și să dăm votul nostru celor despre care credem că sunt cei mai în măsură să se afle la cârma comunităților locale în următorii patru ani. Votul este dreptul constituțional al fiecărui cetățean și, în același timp, arma prin care acesta poate sancționa pe edilii care nu și-au făcut treaba și menține la conducere pe cei care s-au dovedit vrednici și nu ne-au înșelat așteptările. Așadar, stimați concetățeni, duminică haideți la vot!

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

22 de ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

22 de ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

22 de ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

22 de ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

22 de ore ago