Ce partide au ajuns în Consiliul Județean, Consiliul Local Deva și Consiliul Local Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara va fi format în legislatura 2024-2028 dintre 17 aleși de la PSD, 9 de la PNL și 7 de la AUR, deci doar 3 formațiuni politice vor face parte din legislativul județean. Social-democrații au majoritate în Consiliul Județean, președintele Laurențiu Nistor obținând un scor de peste 47 la sută, în timp ce candidatul PNL a luat doar 25,4 la sută, iar cel de la AUR, 14,05 la sută.

Campanie corectă
„Vă mulțumesc pentru votul acordat, pen­tru încrederea și susținerea pe care mi le-ați arătat, mie și echipei PSD. La fel ca și în anul 2020, și acum ați dovedit că îmi sunteți aliați de nădejde. În următorii patru ani, vom realiza împreună cele mai bune proiecte pen­tru județul Hunedoara, pentru comu­ni­tățile locale de care aparținem, astfel încât să ne bucurăm cu toții de un trai mai bun.
Le mulțumesc, cu acest prilej, și colegilor mei alături de care am realizat proiecte de dezvoltare, dar am dus și o campanie electorală corectă și entuziastă.
Îi felicit pe toți candidații la funcțiile de primar, care au reușit să ajungă, pentru pri­ma dată, în fruntea comunităților lor, cât și pe cei care au fost reconfirmați pentru un nou mandat. Îi felicit pe toți consilierii ju­de­țeni și locali care au primit votul de încre­dere.
Îmi doresc ca împreună cu administrațiile locale din județul Hunedoara să avem o colaborare excelentă de-a lungul acestor patru ani, să lucrăm cu dăruire și res­pon­sa­bilitate pentru binele comun al tuturor hunedorenilor”, a transmis președintele Laurențiu Nistor.

Oancea se retrage
La Consiliul Local Deva, PSD a câștigat 7 mandate, PNL, 4 locuri, AUR, 3 mandate, Partidul Oamenilor Tineri (POT), 2 locuri, UDMR, 2 locuri, Alianța Dreapta Unită, 2 locuri, iar Forța Dreptei, 1 loc. Actualul primar Florin Oancea a declarat că, la finalul man­datului, adică în septembrie, va ieși din viața publică. Așadar, locul său în Consiliul Local Deva va fi ocupat de următorul de pe listă.

Scor extraordinar
La municipiul Hunedoara, primarul Dan Bobouțanu a reușit să obțină un scor extraordinar, aproape 83 la sută, obținând 15 locuri în Consiliul Local. Componența Consiliului Local Hunedoara este urmă­toa­rea: 15 consilieri PSD, 2 consilieri AUR, 2 con­silieri PNL și 2 consilieri UDMR. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

12 ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

12 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

12 ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

12 ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

12 ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

12 ore ago