Categories: Sport

Duel Orăştie-Pricaz pentru supremaţia în Liga a V-a

Ovidiu Mănăstire

Dacia Orăştie şi Mureşul Pricaz au rămas singurele echipe cu punctaj maxim după disputarea celei de-a patra etape din Liga a V-a. Ambele au învins cu acelaşi scor, 6-1, şi par a fi grupările care se vor lupta pentru titlu în acest sezon.

Dacia a „spulberat” Vulcanul
Deşi altă dată era un derbi în Liga IV-a, partida Dacia Orăştie – CSM Vulcan a ajuns să fie un duel dezechilibrat în cel mai mic eşalon fotbalistic judeţean. Trupa din oraşul Paliei s-a impus fără probleme în faţa adversarilor din Valea Jiului, scor 6-1. Sorin Nicolescu a punctat de patru ori pentru gazde, Vaşarhelean şi Noja completându-l cu câte un gol fiecare. Pentru oaspeţi a marcat Andrici, la scorul de 5-0 în favoarea gazdelor.

Pricaz s-a desprins în repriza a doua
Cu acelaşi scor s-a încheiat şi duelul Mureşul Pricaz – Ponorul Vaţa, dar gazdele au suferit pe parcursul primului mitan, care s-a încheiat la egalitate, 1-1. Dănescu a deschis scorul în minutul 17, însă Toc a egalat după doar un minut. În partea secundă, echipa antrenată de Ioan Dobroaia s-a dezlănţuit, Apati, cu două reuşite, Pătruţ, Bulgaru şi Buta, cu câte una, aducând o diferenţă finală extrem de clară.

Ghelari şi Dobra au produs surprizele
Etapa nu a fost lipsită de surprize, AS Sântămăria Orlea şi Berianul Beriu fiind învinse pe teren propriu de CS Ghelari, respectiv Victoria Dobra. Surprinde mai mult înfrângerea echipei de lângă Haţeg, care avea maximum de puncte după trei runde. Scorul etapei l-a realizat Măgura Pui, 9-2 cu Cerna Lunca Cernii, iar Zarandul Crişcior s-a impus clar în deplasarea cu Santos Boz. Un succes clar a obţinut şi CS Comunal Ilia, în faţa Băciei, iar duelul localităţilor vecine, Bretea Română şi Boşorod, a fost adjudecat la limită de Sargeţia.

Liga a V-a, etapa a IV-a
Mureşul Pricaz – Ponorul Vaţa 6-1
Davia Orăştie – CSM Mihai Viteazul Vulcan 6-1
AS Sântămăria Orlea – CS Ghelari 0-2
Berianul Beriu – Victoria Dobra 0-1
CS Comunal Ilia – Agrocompany Băcia 3-0
Sargeţia Bretea Română – Dacia Boşorod 4-3
Măgura Pui – Cerna Lunca Cernii 9-2
Santos Boz – Zarandul Crişcior 1-4

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că e iubire mare într-o instituție, unde un an­gajat a pus ochii pe…

o oră ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

o oră ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

2 ore ago

Fostul ambasador al Marii Britanii în România, ANDREW NOBLE: Prin proiectul minier de la Certej vrem cele mai bune rezultate pentru România, pentru români

Deva Gold, societatea care a inițiat proiectul de exploatare a zăcă­min­telor de aur și argint…

2 ore ago

Șeful Armatei spune că românii trebuie să fie pregătiți de un război

România trebuie să aibă populația pregătită atât pentru situații de criză, cât și pentru susținerea…

2 ore ago

Poștaș învinuit de fals – scăpat de pedeapsă

Mai mult de 70 de pensionari au fost lăsați fără pensie de un poștaș hunedorean.…

2 ore ago